10 idei pentru amenajarea camerei adolescentilor

Am modificat articolul ultima data pe: 30.11.20

 

Daca pana acum te-ai distrat pe cont propriu amenajand camera copilului tau, acum, ca el a crescut, lucrurile au devenit ceva mai complicate. Descopera, in continuare, cateva idei si sfaturi utile, pentru o renovare de succes. 

 

Amenajarea camerei unui adolescent este o sarcina mai grea decat cele cu care te-ai obisnuit pana acum in materie de design interior. Exista mai multe motive pentru care lucrurile stau astfel, dar exista si solutii pe care, aplicandu-le, sigur nu vei da gres. 

 

Consulta direct beneficiarul

Nu te mai baza pe elementul surpriza la aceasta varsta, caci risti sa o dai in bara si sa fi irosit o multime de munca si bani pe un rezultat care sa nu fie pe placul beneficiarului. Mai degraba schimba complet modul de abordare: cautati impreuna idei pe internet, mergeti si studiati impreuna oferta de pe piata si veti ajunge in cele din urma la un rezultat care sa fie interesant si indragit.

 

Te pregatesti pentru o camera multifunctionala!

Dupa cum ai avut ocazia sa descoperi, in copilarie, copilului tau nu prea i-a pasat cum e aranjata camera sa. De multe ori, chiar si joaca se desfasura in spatiul comun, acolo unde putea petrece timp in compania voastra, iar camera ramanea un fel de depozit de jucarii si locul in care dormea peste noapte.

Ei bine, acum ca nu mai esti parinte de copil, ci de adolescent, camera acestuia capata, deodata, o multime de functii. Ea devine locul potrivit pentru studiu, spatiul in care tanarul isi asculta muzica preferata, in care se retrage departe de adultii care nu il inteleg si in care isi face planurile proprii de viitor. Este si locul in care isi invita prietenii, si atunci ea trebuie sa transmita un mesaj clar despre preferintele si felul de a fi al tanarului in plina cautare de sine. 

 

Cautati impreuna o tematica

Adolescentul nu este “prea mare” pentru o camera tematica, doar tema si modul de exprimare s-au schimbat. Daca pana de curand abtibildurile cu personajele preferate de desene animate erau varianta preferata de afirmare a pasiunilor, acum e nevoie de ceva mult mai subtil. Sportul preferat, artistul preferat, hobby-urile si pasiunile copilului pot deveni tematici pentru noul sau spatiu. 

Inca din aceasta faza, proiectul poate deveni unul comun. Ce prefera adolescentul, sa isi exprime pasiunea pentru jazz si blues, sau pe cea pentru aventura si animale?

 

Adapteaza spatiul pentru somn

Presupunand ca pana de curand copilul tau a dormit intr-un pat pentru copii, acum e momentul sa treceti la o versiune serioasa, pentru adulti. Daca spatiul iti permite, poti alege, in locul unui pat single, un pat de 140 cm latime, ideea pe care oricine ar aprecia-o. Daca nu ai loc sa schimbi asta, poti lucra la amplasarea acestuia in camera, la cuvertura si asternuturi, la numarul si dimensiunile pernelor decorative. 

 

Organizeaza inspirat spatiul de depozitare

Intr-un apartament de bloc este greu de imaginat ca ai cum sa scoti dulapul clasic de haine din camera copilului si sa il muti in alta parte, dar daca reusesti sa faci asta este pur si simplu minunat. 

Fa un efort si scoate din camera adolescentului tot ceea ce nu are legatura cu el. Poate ca dulapul supradimensionat iti era practic, pentru ca gaseai un coltisor in care sa depozitezi si lenjeria pentru dormitorul matrimonial; ei bine, e cazul sa schimbi asta. Camera adolescentului ii apartine in exclusivitate de acum. 

In  masura in care e posibil, incearca sa pastrezi in aceasta incapere variante moderne si cat mai usoare de depozitare. Politele, de pilda, sunt o varianta foarte interesanta; daca e important sa existe o biblioteca, realizeaza pe comanda una care sa se extinda de la podea pana la tavan, astfel incat sa folosesti cat mai eficient spatiul. 

 

Alege cea mai buna saltea

Chiar daca nu e la vedere, o saltea adecvata este esentiala pentru orice pat. De calitatea ei depind atat calitatea somnului, cat si sanatatea spatelui tanarului. Nu exagera, totusi: degeaba alegi cea mai buna saltea ortopedica de 160 x 200 cm, daca un astfel de pat blocheaza intreaga incapere.

Adauga spatiului de somn un topper de calitate pentru saltea si alegeti impreuna lenjeria de pat si macar din acest punct de vedere, treaba e terminata. 

 

Un decor indraznet pentru perete

Oricat ai fi de tentat sa incarci cat mai mult camera cu spatii de depozitare – ti-am spus deja ca nu e cea mai buna idee – incearca sa pastrezi un perete-statement cu ajutorul caruia sa insisti asupra tematicii incaperii. 

Una dintre cele mai interesante idei este sa il vopsesti cu vopsea tip tabla neagra, ca sa ii permiti tanarului sa il decoreze si redecoreze exact asa cum doreste. 

Pentru un adolescent nonconformist, care are nevoie de o afirmare puternica a propriei personalitati, puteti opta, cel putin temporar, pentru o tematica iesita din tipare. Am observat, de pilda, o incapere zugravita in negru si bleumarin, pe peretii careia erau pictate si lipite constelatii; efectul era absolut spectaculos. 

 

Un colt de relaxare

Atunci cand spatiul ti-o permite, poti apela la un decor relativ obisnuit al camerei si sa te bazezi pe imprimarea unui aer special si iesit din tipare la nivelul coltului de relaxare. Un fotoliu balansoar de tip cuib este o idee; un hamac cu suport poate fi o alternativa. 

 

Adu pasiunile in interior

Tot in cazul unei incaperi generoase din punctul de vedere al spatiului, poti veni cu ideea de a aduce unele dintre pasiunile copilului in interior, folosindu-le pe post de obiecte decorative. O serie de skateboarduri vechi, uzate moral, poti fi curatate si reconditionate si puse pe perete. Bicicleta poate fi depozitata chiar in camera. O lampa de studio fotografic poate trona intr-un colt. 

 

Corpuri de iluminat

In mod firesc, corpurile de iluminat atrag atentia asupra lor. Nu exista multi adolescenti care sa fie fani ai lustrelor puternice amplasate pe tavan, care sa nu mai lase nici un coltisor umbrit in intreaga incapere. Majoritatea prefera o modulare a surselor de lumina si optiunea de a aprinde numai lumini ambientale. 

O instalatie luminoasa de la Craciun poate fi amplasata in zona tabliei patului si sa furnizeze lumina necesara pentru citit. O veioza fantezista cu picior poate lumina coltul de relaxare. O serie de corpuri de iluminat cu putere mica, agatate de tavan in abajururi sferice handmade cu culori indraznete poate schimba complet aspectul incaperii. 

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments