9 pasi ca sa faci focul in soba din teracota

Am modificat articolul ultima data pe: 26.04.24

 

Nimic nu e mai placut in perioada rece a anului decat sa stai la gura sobei, ascultand zgomotul facut de lemnele care ard. E un bun moment de relaxare alaturi de prieteni sau cu o carte, dar uneori, sa aprinzi focul este o adevarata provocare, si noi iti venim in ajutor cu cateva mici trucuri. 

 

Multe persoane aleg ca si metoda de incalzire soba de teracota, fie in toate camerele, mai ales daca este vorba de o cabana sau o pensiune de la munte, fie doar pentru living. Pentru a nu fi o corvoada aprinderea lemnelor in soba, te ajutam in acest articol, cu cateva sfaturi utile.

 

Ai grija cand construiesti cosul de fum

Inca din perioada de proiectare, ai grija la cosul de fum, care este indicat sa fie cat mai drept, iar daca totusi esti constrans sa pui coturi, alege mai bine doua in unghi de 45 de grade, decat unul la 90 de grade. 

La capatul cosului poti monta fie o palarie rotativa care sa iti asigure un tiraj cat mai bun, fie un cocos de vant, pentru o mai buna protectie.

 

Asezarea sobei

Si la acesta, atunci cand o construiesti, poti fi atent sa o pozitionezi cat mai spre centrul camerei, fara a avea contact cu un perete exterior, pentru a nu consuma inutil carburant pentru a compensa pierderile. 

Ai grija la usa sobei

Inainte de intrarea in sezonul rece, verifica ca usita sobei sa nu aiba garnitura rupta sau deteriorata, caz in care aceasta trebuie inlocuita. Cu cat usa se inchide mai etans, cu atat va tine caldura in interior.

 

Asigura-te din timp cu lemn de foc

Lemnul de foc se cumpara din timp pentru a avea vreme sa-l usuci bine, recomandat ca cel mai tarziu sa se achizitioneze in lunile iulie – august. 

Pentru a usca bine lemnul, trebuie sa-l pui intr-un sopron deschis, dar cu acoperis, astfel fiind ferit de ploaie, dar expus la vant si soare. Nu trebuie asezat direct pe pamant, ci putin mai ridicat, pentru a asigura o buna circulatie a aerului.

Pentru iarna, alege esente de lemn mai dur, stejar sau paltin, iar pentru toamna, poti sa mergi pe plop sau molid. Lemnul se taie in bucati de diferite dimensiuni, cele mai mari fiind corelate cu marime sobei, pentru a incapea cu usurinta pe usita si in soba.

 

Lemnul trebuie sa fie la temperatura camerei

Pe timpul iernii, este bine sa ai o ladita pregatita in care sa aduci lemnele in casa, pentru a se incalzi inainte de a face focul. Daca iarna e grea, adu mai multe, sa ai la indemana macar pe 2 – 3 zile. 

 

Pregateste hartie

Pentru a aprinde cat mai usor focul ai nevoie de bucati de hartie, fie dintr-un caiet mai vechi la care scoti copertile si capsele si le tai sub un format A6, fie bucati de ziare mai vechi pe care nu le mai citesti. Pregateste-le din timp si lasa-le la indemana, langa soba.

 

Pregatirea amestecului de rumegus

Un alt secret, pentru a aprinde cat mai repede focul in soba de teracota, este sa folosesti un amestec de rumegus si motorina. Acesta este un bun combustibil, se aprinde repede si arde un timp mai indelungat, ajutand astfel sa se aprinda si lemnele mai mari.

Amestecul il poti face intr-un recipient din plastic, eventual o galetusa de 1 kg, in care pui rumegus, cat mai uscat, peste care se adauga motorina (aproximativ 75 ml, la ⅘ rumegus). Dupa ce ai pus ambele ingrediente, agiti bine galetusa, pentru a omogeniza amestecul.

Asezarea in soba

La inceput, se asaza doua bucati de lemne mai subtiri (de 2 – 3 cm) pe partile laterale pe lung. Intre cele doua lemne se asaza, cat mai imprastiat, 6 – 8 bucati de hartie si aproximativ 2 linguri de rumegus cu motorina. 

Deasupra se asaza lemne de esenta moale (eventual brad sau molid), perpendicular pe primele doua, pornind din spate catre fata pentru a fi mai comod. Se mai asaza doua portiuni intercalate, unele peste altele, din acelasi fel de lemn, bine uscat si de dimensiuni mici.

Dupa ce ai terminat de asezat lemnele, aprinzi un chibrit pe care il pui peste rumegus, inchizi usita de la soba si deschizi usa de la cenusar. 

In functie de traficul sobei, astepti in jur de jumatate de ora, dupa care verifici daca lemnele sunt deja in stadiul de jar. Inchizi usita de la cenusar, deschizi usa la soba si mai pui 2 lemne mai mari, uscate, si deschizi din nou usa de la cenusar. Dupa alte 20 de minute, poti sa mai adaugi 2-3 lemne mai verzi, dar de aceasta data lasi usa de la cenusar inchisa. Mai astepti in jur de 45 de minute si adaugi ultima transa de lemne uscate, lasand usita tot inchisa. Se aeriseste bine camera.

Daca ai cea mai buna soba de teracota, construita cu grija si bine intretinuta, acest foc ar trebuie sa iti asigure o temperatura in jur de 25 de grade la inceput, apoi spre 19 – 20 de grade, pana spre dimineata, cand trebuie sa faci din nou focul. 

Este indicat sa iti pregatesti din timp aranjamentul pentru a face focul, fiind mult mai usor, atunci cand ajungi acasa plin de frig, sa aprinzi doar un chibrit, decat sa mai stai sa asezi lemnele. 

Cu cat temperatura de afara scade, cu atat cantitatea de lemn folosita este mai mare, adaugand aproximativ un kilogram de lemn pentru fiecare grad C mai putin. De asemenea, atunci cand este mai frig, soba se incalzeste mai greu, adaugand cate aproximativ 30 de minute la timpul total, pentru temperaturi sub -10 grade C. 

 

Cat de des se curata soba de cenusa

Nu este indicat sa cureti cenusa zilnic, la 4 – 5 zile fiind suficient. In rest, aceasta se impinge in partile laterale ale sobei, deoarece ajuta la pastrarea jarului mai mult timp si deci a caldurii. 

 

Lasa un comentariu

2 Comentarii

Vasile

April 22, 2021 at 6:59 am

Multumiri pentru sfaturi. In cazul in care camera in care fac focul la soba are usi si ferestre din termopan trebuie asigurata circulatia aerului pana cand se sting ultimii taciuni ?

Raspunde
                                   
Team DrDeco

April 22, 2021 at 8:11 am

Buna, Vasile,

Trebuie asigurata circulatia corecta indiferent ce fel de usi si fereste sunt.

Toate cele bune!

Raspunde