Iluminat LED: Cum iti amenajezi casa de vacanta

Am modificat articolul ultima data pe: 26.05.19

 

Casele de vacanta sunt o achizitie pe care nu multi isi permit sa o faca, dar care aduce familiei fericirea unui loc in care se poate evada oricand timpul permite o iesire din cotidian. Urmatorul pas dupa cumparare este bineinteles amenajarea.

Desi designul nu difera foarte mult de cel al unei locuinte standard, exista cateva aspecte pe care va trebui sa le abordezi diferit, pentru a obtine o locuinta de vacanta cu adevarat relaxanta, iar optiunile de iluminat led te pot ajuta sa creezi un cadru inedit.

 

Casa de vacanta face parte dintr-o experienta completa

Daca acorzi cateva clipe pentru a-ti imagina cum te astepti sa arate o casa de vacanta de la munte, fata de una situata la malul marii, iti vei da seama ca este important ca stilul interior sa se potriveasca cu imprejurimile.

 

 

Te vei simti mult mai bine trecand, in costumul de baie, catre plaja, printr-un living lejer, cu draperii deschise la culoare si mobilier pe structura din lemn impletit sau cu canapele joase, incapatoare, relaxante, decat pasind pe o blana groasa, prin fata unui semineu grandios.

Inspira-te asadar din specificul locului si nu ezita sa arunci o privire la cei din jur. Foloseste luminile led pentru a completa atmosfera, indiferent ca este vorba despre o terasa luminata discret sau o bucatarie practica cu surse suficiente de lumina pentru ca rutina culinara sa se desfasoare facil si placut.

 

Nu uita totusi de functionalitate

Desi suntem destul de protectivi cand vine vorba despre proprietatile personale, multe familii prefera sa dea spre inchirierea casa de vacanta in perioada in care nu o folosesc. Indiferent ca vorbim despre prieteni, cunostinte sau persoane care iau legatura prin intermediul unei agentii imobiliare, inchirierea schimba putin datele problemei.

Vei dori probabil, de exemplu, sa gazduiesti mai multe persoane decat cuprinde familia ta, ceea ce inseamna ca va fi nevoie sa gandesti incaperile pentru dormit intr-o maniera ceva mai practica. Si da, poti apela intr-un mod elegant si chic la paturi supraetajate chiar si intr-o locuinta de lux, daca alegi modele de mari dimensiuni si gestionezi corect inaltimea. Sau poti apela la varianta clasica cu mai multe paturi pe podea, lasand camerelor ceva mai putin spatiu util.

Nu uita nici de utilitati, pentru ca cel mai adesea consumul lor va fi inclus in pretul de inchiriere. Poti folosi benzi led sau/si spoturi, cu senzori de miscare, pentru a lumina holurile si scarile, asigurand astfel facturi mici la curent, un look modern si confortabil si evitand eventualele accidente, care se pot intampla cand cei care circula uita sa aprinda lumina.

 

Rasfata-te

Daca in viata de zi cu zi, simtim nevoia sa fim inconjurati de elemente care ne sustin in graba noastra zilnica si ne ajuta sa sa nu pierdem timp, in casele de vacanta lucrurile stau exact invers.

Cauta mobilier de cea mai buna calitate care te imbie sa te relaxezi, sa te intinzi sau sa mai stai putin. Tapiterii moi, captuseli in care te afunzi, covoare pufoase, cu fir lung, tabureti pentru picioare, masute pentru gustari, cafele, ceaiuri si reviste in orice loc consideri ca ai nevoie.

 

 

Pentru cei care au la dispozitie un buget generos, recomandam materialele naturale impresionante cum sunt lemnul masiv, piatra naturala si marmura, care nu au gres niciodata cand vine vorba de a aduce luxul intr-un spatiu interior. Banii sunt limitati? Nu-ti face griji, poti apela pentru inceput la tapete care imita intocmai textura si detaliile acestor optiuni.

Creeaza o imagine de inalta clasa integrand in plafon spoturi discrete si moderne sau suspendand corpuri de iluminat, sub forma de pendul, care concentreaza lumina catre anumite zone ale incaperii.

 

Keep it simple

Consecventa este cuvantul cheie intr-o astfel de amenajare. Nu te complica cu combinatii numeroase de culori. Alege o paleta care iti place si care te ajuta sa te relaxezi si foloseste-o in intreaga casa.

Evita contrastele puternice care obosesc ochii si atrag fortat ochii privitorului. In zilele de concediu toata atentia trebuie sa fie indreptata catre tine, iar privirile sa se odihneasca pe frumusetile naturii si pe culori blande si calme.

Evita incarcarea excesiva a spatiului cu elemente de mobilier. Opteaza mai degraba pentru obiecte mai putine, dar de dimensiuni mai mari decat pentru versiuni mai mici si mai multe. In loc de doua canapele puse fata in fata, iti recomandam de exemplu un coltar cu doua sau chiar trei laturi, care va da incaperii un aspect mai putin competitiv.

Pentru un efect inedit, le poti inconjura la baza cu benzi led camuflate sub marginile mobilierului, care transforma canapeaua intr-o insula de relaxare.

 

Ai grija cu plantele

Da, este adevarat ca nuante verde, naturala, a plantelor de interior este perfecta pentru zilele de vacanta, dar, nu uita ca vei petrece acolo doar cateva saptamani pe an, iar in restul timpului nu va avea cine sa le ingrijeasca si probabil nu iti va conveni sa lasi caldura pornita iarna doar pentru ele.

Asta nu inseamna ca trebuie sa renunti complet la prezenta naturii in casa ta. Poti opta pentru crengi ornamentale, care nu au pretentii nici la apa, nici la temperatura, iar in perioadele in care locuiesti acolo poti umple casa cu flori ce pot fi tinute in vaza.

Pune-ti creativitatea la lucru si creeaza obiecte decorative unice combinand crengi de copaci sau arbusti cu instalatii cu cablu transparent si led-uri discrete care arunca raze subtile de lumina.

 

Exploateaza exteriorul

Specialistii spun ca unul dintre factorii care ne afecteaza zilnic sanatatea este timpul pe care il petrecem doar in interior, deci organizeaza-ti casa de vacanta in asa fel incat sa stai cat mai mult afara.

Daca nu ai o terasa, poti achizitiona un foisor pe care sa il montezi in apropiere sau sa construiesti o simpla prelungire din lemn pe care poti amplasa mobilier si tot ce ai nevoie pentru a te simti bine.

 

 

In prezent, exista suficiente metode de a tine la distanta tantarii chiar si in aer liber, deci bucura-te de racoarea binefacatoare a serii si de linistea care se lasa o data cu venirea ei. Pentru a completa lumina lunii, poti apela la becuri simple incandescente, care creeaza un design rustic, retro, simplu si relaxant, sau pentru variante mai moderne, cum sunt ledurile.

Insereaza spoturi led de jur imprejurul terasei, in podea, pentru a degaja o lumina discreta, sau instaleaza benzi led, subtiri si usor de fixat, pe care le poti lipi oriunde crezi de cuviinta: in jurul scaunelor, pe marginea terasei, sub balustrada sau pe aceasta, pe marginile tavanului, daca vorbim despre un spatiu acoperit.

Cele mai bune benzi led iti vor oferi posibilitatea de schimbare a culorii si de setare a efectelor de lumini, astfel incat le vei putea folosi si pe timp de iarna, de sarbatori. Nu uita ca, pentru exterior, este nevoie ca toate produsele electrice sa fie protejate impotriva umezelii, pentru a evita scurtcircuitele.

 

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...