Lumina in dormitor si cum sa creezi atmosfera

Am modificat articolul ultima data pe: 28.05.20

 

Lumini de accent pentru obiectele ornamentale, veioze cu rol functional, benzi led cu functie de veghe – sunt doar o parte dintre optiunile pe care le ai la dispozitie pentru a crea atmosfera in spatiul dormitorului. Afla din acest articol cateva abordari interesante care te pot ajuta sa transformi incaperea, modificand doar modul de iluminare.

 

Daca nu ai prea multa experienta in designul de interior, s-ar putea sa nu sesizezi momentan cat de mult poti schimba o incapere, doar prin modul in care alegi si amplasezi corpurile de iluminat.

Pentru cei care planifica amenajari interioare si au inceput cu dormitorul, am inclus in articolul de mai jos cateva recomandari utile ce pot orienta mai usor deciziile legate de lumina artificiala din camera.

 

Rolul fiecarui obiect

Asa cum ai ales patul pentru a-ti oferi confort in timpul somnului si un dulap cu o anumita structura, pentru a-ti asigura spatiul cel mai potrivit pentru hainele tale, tot asa si veioza, aplicile de perete, lustra, spoturile etc. joaca un anumit rol in incapere, fiecare avand functia sa.

Specialistii recomanda sa folosesti intotdeauna mai multe surse de lumina, pentru a oferi profunzime spatiului. Cele mai populare sunt luminile de ansamblu, cum este de exemplu cea oferita de lustra sau spoturi, care iti asigura vizibilitatea in incapere in cea mai mare parte a serii. Urmeaza apoi obiectele de iluminat functionale – veioza de pe noptiera, pe care o folosesti pentru citit, lampa de pe micul birou amenajat in colt, utilizata cand lucrezi etc.

Nu in ultimul rand, mai sunt si luminile de accent, precum led-urile instalate pentru a sublinia frumusetea unui tablou sau conturul unui vas ornamental, a scoate in evidenta cartile din biblioteca sau a accentua stilul deosebit al unui obiect de mobilier.

Unele surse de lumina pot avea dublu rol, altele pot servi unei singure functii. Important este ca atunci cand decizi cate obiecte de iluminat vei folosi si unde le amplasezi, sa iei in considerare si aspectul estetic, dar si pe cel utilitar.

Lumina de veghe, intre traditional si modern

Lumina de veghe este acea sursa discreta pe care fie o tii aprinsa toata noaptea, pentru ca nu este destul de puternica pentru a-ti deranja somnul, fie o aprinzi atunci cand trebuie sa te deplasezi prin camera in timp de partenerul sau partenera inca doarme, pentru a nu trezi.

Varianta clasica este cea a unei veioze cu abajur gros si adesea colorat intr-o nuanta saturata, care limiteaza fluxul de lumina disipat in incapere. In ultimii ani au aparut insa alternative variate, dintre care cele mai ingenioase sunt benzile led.

Principalul avantaj al acestei optiuni tehnice de iluminat este adaptabilitatea ridicata la contextul de folosire. Poti, de exemplu, instala o astfel de banda sub marginea patului, astfel incat sa poti vedea podeaua si sa te deplasezi cu usurinta in timpul noptii, limitand insa lumina doar la acest nivel. O alta optiune este cea de a integra banda led dupa rafturi sau panouri folosite pentru decorarea peretilor.

In plus, tehnologia ofera cel mai adesea posibilitatea de gestionare a intensitatii si culorii luminii, ceea ce inseamna ca poti stabili usor o nuanta calda, potrivita pentru odihna si nivelul de luminozitate care iti permite sa vezi, fara a deranja.

 

Veiozele suspendate – impresioneaza ingenios

Preferi clasicele veioze, insa vrei sa creezi un design modern, care impresioneaza? Poti sa folosesti o veioza suspendata de tavan, apeland la un set simetric de doua piese, care sa incadreze patul la o inaltime putin mai mare de cea a noptierei, astfel incat sa poti aseza o carte sau o cana pe suprafata mobilierulului. Este o alegere care ofera camerei mai multa inaltime, adaugand in acelasi timp eleganta si o tusa de sofisticare.

Camere mari si amenajari dramatice

Ai la dispozitie o incapere generoasa, in care poti incadra fara probleme un pat impresionant, de dimensiuni mari si cu detalii bogate? Ori poate chiar si doua fotolii sau o canapea? Un astfel de spatiu are nevoie de structura, iar lumina este una dintre solutiile pe care le ai la indemana pentru a o crea. 

Creeaza o atmosfera intensa apeland la spoturi puternice, cu efect de reflector, care sa joace rolul luminii principale, definind, prin contrast cu zone lasate in umbra, cea mai importanta componenta a designului.

 

Luminile functionale intr-un dormitor minimalist

Preferi un design modern, minimalist, cu cadru simplu de pat, fara tablii si noptiere inlocuite simplu cu o etajera fixata deasupra capului? Il poti completa perfect cu doua lampi de birou, cu structura metalica si bulb fara abajur, care sa iti ofere lumina de care ai nevoie pentru citit sau ultimele emailuri lucrate la laptop, inainte de culcare, si care pot inlocui cu succes si lumina principala.

Completeaza cu o banda LED ascunsa elegant sub raft, pentru o sursa discreta de lumina pe timpul noptii sau pentru momentele in care vrei doar un pahar cu apa, si cadrul este gata, in cea mai simpla si mai fermecatoare configuratie.

 

Apeleaza cu stil la luminile de accent

Iti plac decorurile simple, cu piese putine, dar de efect? Preferi sa dai personalitate dormitorului cu ajutorul unui singur tablou sau sa ii adaugi viata si culoare cu o orhidee eleganta? Oricare ar fi detaliul pe care vrei sa il evidentiezi, lumina potrivita te va ajuta sa il prezinti intr-un mod placut si original. 

Iti recomandam corpurile de iluminat suspendate, care coboara pana deasupra obiectului vizat sau lampile care pot fi amplasate pe un suport, deasupra zonei pe care o lumineaza.

 

Opteaza pentru aplica, in dormitoarele mici

Aplicile se numara printre cele mai potrivite corpuri de iluminat pentru incaperile de dimensiuni mai reduse, pentru ca nu ocupa spatiu util si joaca in acelasi timp si rol de lumina principala si de lumina de veghe, in functie de design si gradul de luminozitate oferit.

Sunt de asemenea un detaliu modern, potrivit pentru spatiile amenajate in stil contemporan, minimalist, dar pot fi si un adaos ideal pentru incaperile retro, daca sunt confectionate din lemn sau concepute intr-un design specific deceniilor trecute.

 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments