Top 7 moduri de a economisi spatiul caminului tau

Am modificat articolul ultima data pe: 15.11.19

 

Tinand cont ca suprafata medie a unei locuinte din Romania este de 40 – 50mp, cu camere care au in general 15 – 16mp, cele de 19mp fiind reprezentative pentru orasele mari, se poate intelege cu usurinta cat de mult dorim sa pastram spatiul de locuit cat mai bine organizat si aerisit. Vrei sa stii cum poti face incaperile mici sa para mai mari si cum sa exploatezi la maxim avantajele celor medii?

Afla cateva tactici simple si de efect parcurgand recomandarile acestui articol.

 

Mentine totul organizat

Cea mai simpla metoda de a economisi spatiu vizual este sa ai cat mai putine obiecte mici la vedere. Mobileaza apartamentul astfel incat sa ai suficient spatiu de depozitare, fara a-l incarca cu dulapuri si rafturi, si ai grija sa stabilesti inca de la inceput unde este locul fiecarui lucru. Nu amana reorganizarea si curatenia si incearca sa pui tot timpul obiectele in spatiul alocat.

Daca nu ai suficient loc in dulapuri, poti apela la cutii de depozitare. Alege modele de culoare deschisa si foloseste-le pentru a aduna cursuri, echipamente de sport in format mic (gantere, greutati pentru picioare etc.), produse de ingrijire cosmetica pe care le folosesti rar sau unelte (ciocan, cuie, etc.) de care ai nevoie doar uneori.

Evita sa colectezi tot felul de produse vechi sau stricate, in ideea ca poate vei avea vreodata nevoie de ele. Este un lux pe care ti-l poti permite doar intr-un apartament mare.

Pentru locuintele care au balcon inchis, o varianta simpla de organizare este instalarea unui mic dulap in spatiul acestuia, care sa fie folosit pentru hainele si incaltamintea din sezonul trecut sau alte lucruri pe care nu ai unde la pune in casa.

 

 

Cauta mobilier multifunctional

Desi de multe ori cand mergem la cumparaturi avem tendinta de a cumpara ce ne-ar placea sa avem in casa, este mult mai eficient si mai productiv sa ne orientam catre ceea ce avem cu adevarat nevoie.

Stabileste pentru fiecare incapere functiile pe care trebuie sa le indeplineasca. Astfel vei sti exact ce obiecte de mobilier iti trebuie si ce modele pot rezolva mai mult de o singura necesitate.

Poti alege de exemplu o masa rabatanta al carei blat se fixeaza de perete, in bucatarie, si care poate fi mentinuta in pozitie orizontala doar atunci cand luati masa, si lasata in rest pe langa perete. Acelasi produs poate fi folosit si in living ori dormitor, pentru a crea o zona de lucru tip birou.

Daca stai intr-o garsoniera, poti alege un pat care se ridica la perete, lasand spatiul complet liber in timpul zilei, sau un model extensibil de canapea (aici gasesti lista noastra) pe care sa o intinzi seara, transfomand livingul in dormitor, si sa o pastrezi stransa in rest, oferind incaperii aspectul de camera de zi sau spatiu de lucru.

 

Opteaza pentru culori deschise

Cu cat ai mai multe suprafete acoperite cu alb sau alte nuante deschise, cu atat camera va parea mai mare. Opteaza pentru parchet in tonuri de alb, gri, crem sau grej si in variante cu placi mari, care vor crea iluzia de spatiu suplimentar.

Daca tocmai ai cumparat apartamentul si nu-ti poti permite sa schimbi pardoseala, o poti vopsi foarte usor in culoarea dorita. Acelasi lucru il poti face si cu mobilierul, daca nu iti permiti sa achizitionezi unul nou.

Pentru inspiratie iti recomandam sa cauti pe Internet imagini care ilustreaza stilul nordic. Vei intelege mai usor cat de placuta poate fi o incapere in care albul predomina, si cum sa ii dai culoare folosind doar cateva obiecte pentru accente cromatice.

 

Ai nevoie de multa lumina

Un apartament intunecos este o locuinta mica. Fa asadar tot posibilul pentru ca incaperile tale sa beneficieze de cat mai multa lumina naturala. Sterge frecvent geamurile, alege perdele subtiri, cu material cat mai simplu si in culori cat mai deschise.

Pentru a regla temperatura, vei simti probabil nevoia sa folosesti draperii cat mai dense, atat vara, cat si iarna. Alege versiuni cu insertie blackout si fata dinspre interior alba, crem, verde deschis, galben pai etc. pentru a pastra putina luminozitate, chiar si atunci cand stai cu ele trase.

 

Alege cu grija corpurile de iluminat

Aplicele si lustrele cu abajur degaja o lumina subtila, difuza si mai slaba decat a spoturilor sau a corpurilor care nu includ un element ce acopera becul. Nu te rezuma deci doar la lumina ambientala de tavan – o singura sursa da camerei un aspect plat si reduce din spatiul vizual. Apeleaza la luminile de accent pentru a da volum incaperii si a sublinia punctele de interes.

 

 

Utilizeaza tehnologia 3D

Poti sa creezi foarte usor senzatia de spatiu suplimentar folosind unul dintre tapetele 3D disponibile in magazine. Alege un model care sa acopere integral peretele si grija ca designul sa creeze impresia ca dincolo de imagine incepe un nou spatiu si nu ca elementele grafice intra in camera, pentru ca cele din urma pot avea efectul invers celui dorit.

Indiferent de categoria catre care te-ai orienta (peisaj din natura, forme geometrice, opere de arta, imagini astrale, scene urbane etc.) opteaza pentru o compozitie cu elemente vizuale putine, de mari dimensiuni, si fara contraste izbitoare.

Prea multe detalii colorate pot incarca imaginea, reducand din efectul dorit. Cel mai bun rezultat il obtii cu formatele care permit lipirea de la nivelul podelei pana la tavan, absenta marginilor de perete facand efectul mai realist decat in cazul versiunilor mici.

 

Nu uita de sticla si oglinzi

Poti reduce impactul vizual al mobilierului apeland la modele care includ elemente din sticla. Cel mai bun exemplu este masa de cafea pentru living, dar poti la fel de bine alege un birou de lucru cu blat din sticla sau o biblioteca cu rafturi din acelasi material.

O alta varianta la care poti apela pentru a obtine mai mult spatiu perceptual este sa amplasezi una sau mai multe oglinzi in incapere. Noi iti recomandam sa alegi dimensiunea in defavoarea numarului, o oglinda mare avand mai mult efect din acest punct de vedere decat mai multe piese mici.

Amplaseaza suprafata reflectiva in fata ferestrelor si vei obtine un impact dublu, suprafata oglinzii intensificand razele captate si facand camera mai luminoasa si mai mare.

 

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (2 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...