8 idei DIY pentru comoda perfecta

Am modificat articolul ultima data pe: 13.10.24

 

Desi inseamna ceva mai multa munca decat simpla achizitie a mobilei din magazin, un produs DIY are avantajul de a fi unic si realizat de propriile tale maini. Tu decizi designul, culorile, dimensiunile si toate detaliile pentru comoda perfecta. Foloseste ideile de mai jos si confectioneaza-ti cea mai frumoasa piesa de mobilier homemade.

 

Chiar daca ai un buget suficient pentru a-ti cumpara piesele de mobilier, uneori este mai satisfacator sa le realizezi singur. Comoda este una dintre optiunile suficient de usor de improvizat si care permite destul de multa libertate pentru a putea crea modele ingenioase, eficiente si cu aspect deosebit. Iata cateva idei pentru cei care iubesc proiectele do-it-yourself.

 

Doua cutii suprapuse

Este uimitor cat de multe poti face cu produsele din sectiunea “Depozitare si organizare” a magazinelor de decoratiuni interioare. Poti, de exemplu, improviza o comoda de tip noptiera, asezand doua cutii una peste alta si fixandu-le cu banda dublu adeziva, solutie adeziva potrivita materialului din care sunt facute sau chiar cuie ori suruburi, daca vorbim despre lemn.

Cauta pe rafturi modele cu structura cat mai dreapta, fara denivelari sau detalii ornamentale in relief, care pot impiedica asezarea perfecta, si dintr-un material cat mai rigid (plastic, lemn, placaj, fier forjat, carton intarit etc.). Asaza-le una peste alta, pe o parte, cu deschiderea catre camera, fixeaza-le bine si comoda este gata. Poti folosi si cutiile din lemn pentru fructe si legume, cu conditia sa fie suficient de adanci.

 

 

Etajera reinterpretata

Ai nevoie de o suprafata stabila, in dreptul patului, pe care sa poti aseza o mica lampa pentru citit, ochelarii, ceasul de mana sau/si alte obiecte mici, dar necesare? Daca versiunile de comode pentru camera de dormit, pe care le gasesti in magazine, nu raspund cerintelor tale, improvizeaza, transformand alte produse.

Cumpara o etajera suspendata, cu design patrat, sau doua rafturi suprapuse simetric ori asimetric, legate printr-un segment comun sau separate, si monteaza pe perete, langa pat. Alege cu atentie inaltimea de amplasare, astfel incat sa poti pozitiona usor o veioza sau o lampa si sa ai acces facil la obiectele puse pe noptiera. 

Mai poti combina un singur raft suspendat cu un cos impletit sau o cutie de depozitare care sa joace rolul celui de-al doilea raft.

 

Scara din lemn

Da, poti folosi o scara din lemn, insa nu orice tip de scara, ci cea de dimensiuni mici, cu doua sau trei trepte, conceputa pentru a-ti permite sa ajungi usor la rafturile de sus din camara sau din dulap. 

Ai nevoie de trepte clasice, late si pline, pe care sa le folosesti cu rol de raft. Daca nu gasesti in magazinele clasice, cauta pe Internet sau in anticariate, ori in shopurile care comercializeaza mobilier vintage. Vopseste-o intr-o culoare potrivita interiorului, iar pentru un decor rustic sau vintage, creeaza un finisaj cu efect antichizat.

 

Taburetul-masuta

Ai prin casa un taburet vechi din lemn? Daca nu ai poti, cumpara unul si foloseste-l cu rol de noptiera. Se potriveste foarte bine in decorurile shabby chic, daca alegi o versiune vopsita in culori delicate, din gama pastelurilor, si in cele rustice, industriale si traditionale, daca optezi pentru un finisaj natur – care lasa la vedere textura fibrelor lemnoase – sau efect de antichizare. 

Se numara printre modelele ale caror structura nu ocupa mult spatiu vizual, mai ales vopsit in alb, insa este important sa evaluezi cu atentie inaltimea de care ai nevoie si sa cumperi varianta potrivita pentru patul tau.

 

Comoda din bustean

Cea mai simpla si mai buna comoda de dormitor pentru locuintele amenajate in stil rustic, traditional sau industrial, este cea realizata dintr-un bustean simplu. Lemnul poate fi pastrat cu tot cu coaja copacului sau decojit, pentru un aspect ceva mai fin. 

Iti recomandam sa il finisezi cu lac transparent, pentru a-i pastra aspectul natural. Farmecul sau consta in principal in acuratetea cu care lasa sa se vada detaliie si imperfectiunile lemnului.

Este o o versiune de noptiera ce poate fi incadrata si in spatii amenajate in stil modern, contemporan sau nordic, prin vopsirea exteriorului in negru sau alb. Combinatia de forma neprelucrata si non-culoare face din acest obiect simplu, un element de decor original, inedit si impresionant.

 

 

Noptiera din valiza

Dar nu orice valiza, ci modelele vechi de geamantan din lemn sau versiunile vintage din carton intarit. In esenta, ai nevoie de o versiune cu pereti suficient de rigizi pentru a-si pastra forma sub greutatea obiectelor. 

Foloseste patru bucati de lemn pentru a crea picioarele si fixeaza-le de valiza, alegand metoda potrivita de prindere (adeziv, cuie etc.) in functie de rezistenta materialului. Vei fi tentat sa te orientezi si catre picioarele din inox, disponibile in magazine, gata fabricate si usor de montat. 

Iti recomandam insa sa le eviti, pentru ca nu se potrivesc cu aspectul vintage pe care il creeaza segmentul superior al produsului. Ia picioarele din lemn de la un scaun stricat, cauta in magazinele de mobilier second hand sau mergi la un atelier de tamplarie si cere sa ti le faca asa cum ai nevoie.

 

Vaza rasturnata

Sigur ai vazut prin magazine vaze inalte de 40 – 60cm, din metal, ceramica sau plastic, confectionate pentru a pastra flori artificiale. Alege o versiune a carei baza iti ofera suficienta suprafata pentru a aseza cateva obiecte mici si intoarce-o invers. 

Inaltimea depinde de cea a patului, iar culoarea si detaliile ornamentale, de stilul mobilierului din incapere. Opteaza pentru versiuni din tabla, sticla sau plastic pentru un decor modern si mergi direct catre ceramica pentru o incapere rustica sau traditionala.

 

Reconditioneaza un sertar

In unele cazuri, daca ai la dispozitie sertare suficient de mari de la un dulap vechi, le poti transforma in comode ingenioase. Reconditioneaza sertarele, astfel incat sa arate asa cum doresti, ca stil si culoare, aseaza-le pe verticala si foloseste din materialele ramase pentru a realiza un raft pozitionat la mijlocul inaltimii. 

Creeaza apoi patru picioare (le poti improviza dintr-o coada de matura sau mop) si ridica noile noptiere putin de pe podea. Poti scoate manerul, daca vrei ca blattul sa fie complet drept, sau il poti lasa pentru un aspect 100% original.

  

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu