Cel mai bun parchet – Recomandarile noastre pentru 2024
Daca te pregatesti sa redecorezi locuinta, e important sa incepi cu baza. Tipul de parchet pe care il alegi pentru pardoseala te va ajuta sa schimbi imaginea oricarei incaperi si sa incadrezi ulterior mobilierul si obiectele decorative. Nu stii exact ce material sau culoare sa alegi? Citeste acest ghid sau verifica direct primele doua optiuni incluse in lista noastra de recomandari. Egger Laminate Classic Bardolino H1056 este o varianta de parchet laminat, cu suprafata superioara rezistenta, care imita textura lemnului de stejar si o culoare neutra placuta, gri inchis cu finisaj mat, care te va ajuta sa transformi orice spatiu intr-un exemplu de eleganta confortabila. Se monteaza rapid prin sistem Click-Lock si nu retine praful. Pentru cei care prefera caldura si durabilitatea lemnului masiv, precum si aspectul clasic obtinut prin intermediul placutelor mici asezate bradut sau sah, poate fi mai potrivita alternativa ForestaProd FP-2006.
Modele recomandate in 2024
Egger Laminate Classic Bardolino H1056
Pasionatii de amenajari interioare care vor sa combine armonios aspectul natural cu liniile sofisticate, vor gasi in modelul Egger Bardolino Oak Grey o optiune mai mult decat promitatoare. Este disponibil in placi de 129.2 x 19.2cm, cu lamele de dimensiuni medii, specifice designului modern si o nuanta seducatoare de gri inchis, finisat mat, care pune in evidenta fibra plina de contraste a stejarului.
Face parte din categoria produselor de tip laminat, usor de curatat si ingrijit datorita suprafetei cu proprietati antistatice. Se monteaza rapid si facil, prin intermediul sistemului Uni-Fit (Click-Lock) care nu necesita abilitati de specialitate. Are o grosime de 8mm a carei capacitate de izolare fonica si termica poate fi imbunatatita prin montarea pe un strat de poliestiren sau folie PEE.
Clasificat in categoria de trafic 31 (comercial cu circulare redusa), acest produs ofera o rezistenta foarte buna pentru spatiile casnice, de la dormitoarele linistite si pana la bucatarii si holuri folosite frecvent. Este comercializat in pachete care acopera o suprafata de 1.98mp, optiune care se numara printre variantele standard pentru acest tip de parchet.
Avantaje:
Parchet stejar cu textura placuta si culoare neutra (gri inchis) cu aspect deosebit, modern si aerisit.
Sistem de fixare Uni-Fit (Click-Lock) care permite montarea si demontarea rapida.
Suprafata antistatica ce face procesul de curatare mai usor.
Clasa de rezistenta 31 – pentru trafic comercial usor, care ofera durabilitate buna in locuinte.
Dezavantaje:
Grosime redusa (8mm) care necesita utilizarea de strat suplimentar izolator pentru reducerea transferului termic si fonic.
ForestaProd FP-2006
Pentru cei care apreciaza aspectul parchetului clasic si doresc sa beneficieze de caldura si trainicia lemnului masiv, am inclus in lista de exemplificari aceasta varianta confectionata din fag, disponibil sub forma de placute cu grosimea de 22mm. Este un material care se incadreaza in clasa de calitate A ce inseamna un numar de maxim 3 elemente care ies din tiparul fibrei pe o singura unitate de parchet (straturi albe, noduri sanatoase cu dimensiunea de maxim 6mm etc.).
Placutele au dimensiunile de 500 x 40mm si pot fi asezate dupa preferinte in model de tip bradut (forma de V), sah, romb sau alte combinatii posibile cu acest tipar constructiv, ceea ce iti ofera mai multa libertate creativa. Are o culoare placuta, rosiatica, cu finisa lucios, ce permite incadrarea atat in camere de tineret, luminoase si pline de energie, cat si in incaperi cu o alura clasica si eleganta.
Se numara printre cele mai bune parchete ca izolare termica si fonica si este recomandat pentru spatii cu trafic intens (clasa 33). Se comercializeaza la metru patrat si poate fi montat prin fixare cu adeziv special sau aracet sau prin utilizarea de cuie. Iti reamintim ca este ceva mai pretentios in ceea ce priveste instalarea si iti recomandam sa apelezi la servicii profesionale pentru a te putea bucura pe indelete de calitatile superioare si termenul de exploatare indelungat.
Avantaje:
Realizat din lemn de fag cu finisaj lucios, in culoare calda, rosiatica, potrivita pentru o varietate de incaperi.
Grosime de 22mm si rezistenta clasa 33 care il recomanda pentru spatii de uz intens.
Aspect clasic cu posibilitati numeroase de organizare a placilor.
Calitate clasa A cu numar redus de defecte vizuale permise.
Dezavantaje:
Pentru o buna utilizare necesita montare profesionala.
Egger Zermatt Mocca
Daca preferi versiunile moderne, obtinute prin laminare si planuiesti sa adaugi incaperilor efectul natural creat de textura stejarului, te invitam sa analizezi acest model de la Egger. Este un parchet la un pret bun, confectionat cu strat central din MDF, fiind incadrat in clasa de rezistenta 32, pentru trafic comercial mediu, ceea ce inseamna ca il poti utiliza fara griji atat in dormitor, cat si pe holurile des circulate.
Are o culoare maro, calda, neutra, asemanatoare cafelei si include bariera suplimentara de umiditate si suprafata cu efect antistatic care te va ajuta sa alungi mai usor praful de pe pardoseala atunci cand faci curatenie. Este de asemenea facil de montat, fara a fi nevoie de suport profesional, ceea ce ofera o flexibilitate ridicata in gestionarea amenajarilor din locuinta.
Il vei primi livrat sub forma de placi cu dimensiunile de 129.1 x 13.5cm (marime medie, pentru pardoseala ingusta) si grosimea de 11mm cu protectie impotriva razelor ultraviolete, pentru o durata mai mare de viata.
Avantaje:
Suprafata tratata pentru reducerea efectului electrostatic care asigura curatarea mai usoara.
Protectie UV pentru o durata mai mare de exploatare si mentinerea vie a culorilor.
Potrivit pentru incaperile cu trafic intens din locuinte sau zonele cu trafic mediu din magazine sau birouri.
Sistem de fixare uni-fit care asigura montare si demontare usoara si rapida.
Dezavantaje:
Placile deteriorate nu pot fi refacute prin curatare si lacuire, ci doar schimbate.
Rucela Ruc002
Te atrag amenajarile interioare in stil scandinav? Iti place atmosfera creata de culorile deschise sau pur si simplu ai nevoie de o pardoseala care sa scoata tot ce e mai bun dintr-o incapere de mici dimensiuni? Atunci vei gasi cu siguranta loc in casa ta pentru aceste placi clasice, din lemn masiv de stejar, in nuanta nature.
Aceasta versiunea este un parchet de clasa A, cu textura placuta oferita de fibra naturala a lemnului, izolare termica si fonica foarte buna si un strat de uzura de 10mm care iti permite reconditionarea repetata, prelungind in mod impresionant durata de viata si oferindu-ti posibilitatea de a schimba fata incaperii o data la 10 – 15ani prin intermediul prelucrarii de suprafata.
Placile au lungimea de 300mm, latimea de 50mm si grosimea de 20mm, sunt finisate mat si se monteaza cu adeziv, asigurand astfel o stabilitate buna in timp. Pot fi combinate in model sah, bradut, romb sau alte combinatii potrivite cu forma si dimensiunile. Acest model este recomandat pentru spatii de tip rezidential cu trafic intens (clasa 23), ceea ce inseamna ca il poti utiliza si pe hol sau in alte zone circulate frecvent. Se livreaza in pachete de 60 bucati care acopera o suprafata totala de 0.9mp.
Avantaje:
Lemn masiv de clasa A cu strat de uzura de 10mm care permite mai multe reconditionari prelungind durata de viata.
Culoare deschisa care il face potrivit si pentru camere mici.
Format clasic cu placute ce pot fi imbinate in diverse modele.
Clasa de trafic 23 – rezidential intens care permite montarea si in holuri.
Dezavantaje:
Necesita montare cu adeziv, de preferat de catre persoane cu experienta in domeniu.
Cum alegi un parchet bun
Ghidul cumparatorului
Aducand in orice incapere un plus de caldura si culoare, chiar si in nuantele cele mai discrete, parchetul potrivit poate schimba radical imaginea unei camere. Pentru ca este greu sa-l mai schimbi, odata montat, si are un rol atat de important, este bine sa ai la indemana toate informatiile necesare pentru o achizitie reusita din prima, atunci cand pleci la cumparaturi.
Scopul acestui ghid este acela de a-ti pune la indemana elementele relevante legate de culori, materiale, dimensiuni, rezistenta, sistem de montaj si alte cateva detalii care te vor ajuta sa alegi dintre ofertele disponibile, cu abilitatea unui profesionist.
Material: Din acest punct de vedere ai de ales intre variantele laminate, din lemn masiv si stratificate, fiecare cu caracteristici, avantaje si dezavantaje specifice.
Daca optezi pentru parchet laminat, realizat din suprafata externa din melamina pentru rezistenta si protectie si rol decorativ cu aspect de lemn si nucleu din MDF sau HBS pentru stabilitate si durabilitate, vei gasi cu siguranta optiuni la preturi accesibile, aspectuoase, cu texturi si nuante variate si foarte usor de montat, datorita sistemului cu lamba si uluc. Lista dezavantajelor include rezistenta mai scazuta la umiditate si zgarieturi, izolare termica si fonica medie si imposibilitatea de restaurare a placilor o data deteriorate, aceste optiuni avand o durata de viata de 8 – 25 ani. Ti-l recomandam asadar pentru incaperile cu trafic scazut sau mediu si ferite de umezeala.
Pentru cei care sunt dispusi sa investeasca ceva mai multi bani in calitatea unui parchet lemn masiv este important de retinut faptul ca izolarea termica foarte buna si aspectul deosebit vin la pachet cu o rezistenta mai scazuta la socuri mecanice care poate duce la aparitia de gauri, tesituri si zgarieturi (mai ales daca aveti animale mari in casa sau il folositi intr-o zona de trafic intens precum holul de la intrare). Este realizat dintr-o singura bucata de lemn care poate fi refacuta de 4-5 ori, fiind, cu alte cuvinte, o achizitie pe viata, daca este intretinut corect. Pentru ca este un material care isi modifica dimensiunile in functie de umiditate, iti recomandam sa apelezi la profesionisti pentru montare, pentru a preveni formarea neplacutelor denivelari, si sa il eviti ca material pentru camerele de la parter, baie, bucatarie sau beci.
Optiunile stratificate iti ofera cea mai buna stabilitate din punctul de vedere al reactiei dimensionale la umezeala. Daca ai de gand sa pui parchet in baie sau bucatarie, este categoria cea mai buna catre care sa te orientezi. Pentru ca stratul superior este confectionat din lemn, permite raschetarea si lacuirea de 1-2 ori inainte de a necesita inlocuirea, ceea ce ii ofera o durata de viata mai mare decat a celui laminat, dar mai scazuta decat a versiunilor din lemn masiv. Este cel mai rezistent din punct de vedere mecanic, il poti folosi si in camerele in care vrei sa pui incalzire prin pardoseala si se monteaza repede si usor prin sistemul click-lock utilizat in general la aceste optiuni.
Rezistenta la trafic: Pentru a discerne mai usor intre diversele parchete la preturi bune disponibile in magazin, ca nivel de rezistenta, iti vom spune ca este de ajutor sa identifici clasa de trafic in care se incadreaza.
Cele care incep cu 2 sunt concepute pentru locuinta, deci in mod cert pentru un trafic mai scazut si includ 21 – trafic rezidential redus (dormitor, camera de oaspeti), 22 – mediu (baie, bucatarie, living) si 23 – intens (holuri).
Daca esti dispus sa investesti ceva mai mult in variante mai durabile sau ai nevoie de pardoseala pentru birou sau magazin, te poti orienta catre clasa 3, destinata uzului profesional, care cuprinde 31 – trafic comercial redus, 32 – mediu si 33 – intens.
Grosime: Un alt indicator al durabilitatii este grosimea placii, care variaza in general intre 6 si 12mm in cazul optiunilor laminate, intre 10 si 20mm pentru cele stratificate si in intervalul 15 – 22mm pentru lemn masiv. Este o caracteristica ce influenteaza izolarea termica si fonica, prin urmare pentru incaperi situate la parter si vecinii sensibili, iti recomandam sa eviti versiunile foarte subtiri, care sunt de asemenea si mai putin rezistente la zgarieturi.
Culori: Ca regula de baza iti recomandam sa alegi un parchet, la un pret bun, de culoare deschisa (fag, stejar alb, salcam) daca il folosesti pentru a amenaja o incapere mica, pentru ca aceste nuante creeaza impresia de largime si adauga luminozitate. Pentru camerele spatioase pe care vrei sa le definesti intr-un mod expresiv, evidentiind restul culorilor prezente, te sfatuim sa alegi versiuni mai inchise de tipul wenge, alun, mahon.
Opteaza pentru nuante de maro daca doresti sa creezi o atmosfera relaxata, calda si naturala si pentru tonuri de gri inchis si negru pentru un cadru care spune lux, eleganta si sofisticare. Daca vrei o combinatie intre cele doua, arunca o privire optiunilor in nuante de roscat. Pentru situatiile in care aceste recomandari de baza nu te ajuta, foloseste ca element de ghidare culorile celor mai mari obiecte din incapere pentru a identifica modelul care le poate scoate in evidenta.
Forme si ambalare: Optiunile laminate si stratificate disponibile in magazine includ placi de parchet cu un singur rand de lamele, asemanator lemnului masiv sau cu aspect traditional, clasic (doua sau trei randuri de lamele pe o placa). In aceste cazuri lungimea placii este cuprinsa intre 120 si 220cm, iar latimea intre 13 si 20cm, detalii pe care te sfatuim sa le analizezi cu atentie atunci cand stabilesti cantitatea necesara pentru o incapere.
Daca optezi pentru un model din lemn masiv vei avea la indemana si posibilitatea de a-l achizitiona sub forma de lamele clasice mici care pot fi imbinate in forma de bradut (in V), pe diagonala sau sah.
Instalare: Cele mai populare sunt in acest moment sistemele flotante Uni-Click sau Click-Lock recomandate de cele mai multe pareri despre cele mai bune parchete, pentru proiectele care nu au alocat buget special pentru servicii profesionale de montaj. Nu necesita adeziv sau cuie, ci doar potrivirea corecta a placilor care pot fi scoase foarte usor, daca doresti sa schimbi ceva. Aceste imbinari sunt disponibile in general pentru optiunile laminate si dublu stratificate.
Modelele stratificate cu trei straturi folosesc sistemul dublu-click, care este la fel de usor de fixat, nu necesita adeziv, dar prezinta o rezistenta mai buna la modificarile dimensionale determinate de umezeala.
Pentru parchetul din lemn masiv se opteaza, de regula, pentru fixare cu adeziv sau cuie, sistem care previne desfacerea placilor la diferentele de umiditate, permitand modificarilor de dimensiune sa se neutralizeze folosind spatiul lasat pe exteriorul camerei, pe langa pereti.
Urmatorul pas este sa afli de unde poti achizitiona versiunea care sa-ti transforme in realitate planurile de design interior. Te sfatuim sa arunci pentru inceput o privire optiunilor de mai jos, selectate dintre ofertele variate disponibile in magazinele online, pentru a-ti forma o idee cat mai clara asupra variantelor pe care le ai la dispozitie.
Lasa un comentariu
0 Comentariu