10 trucuri care te ajuta sa scapi de mirosurile neplacute

Am modificat articolul ultima data pe: 13.10.24

 

De la mirosul specific de mancare si fum de tigara, cel mai adesea usor de recunoscut cand intri pe usa intr-o locuinta, si pana la izuri neplacute, greu de definit, cauzate de prezenta unui animal de companie ingrijit necorespunzator, igrasie sau depozite alimentare, in putrefactie, acumulate pe teava chiuvetei de la bucatarie, ori reziduuri de pe peretii WC-ului, toate pot fi inlaturate usor prin cateva metode simple si originale, astfel incat aerul din casa sa fie in nou curat si placut pentru simtul olfactiv.

 

Aeriseste zilnic

O solutie intuitiva si simplu de aplicat este aerisirea zilnica a incaperilor, incepand de la toaleta si bucatarie, unde gradul de umezeala si natura activitatilor expune cel mai frecvent spatiul la mirosuri nedorite, si pana la dormitor, living si camera copiilor.

Vara, iti recomandam sa alegi orele diminetii si ale serii pentru a deschide geamurile, astfel incat sa profiti de racoarea de afara si de parfumurile placute ale florilor, iar iarna este cel mai bine sa faci acest lucru la orele amiezii, cand este cel mai cald.

Fluxul de aer proaspat asigura atat indepartarea rapida a oricarui iz de mancare, fum sau umezeala, cat si aducerea umiditatii la un nivel potrivit pentru organism.

 

Verifica atent chiuveta de la bucatarie

Daca obisnuiesti sa faci economie la apa calda cand speli vasele si sa te bazezi pe puterea detergentului si o apa calaie sau rece, este bine sa stii ca grasimea se poate depune pe tevi, mai ales in zona imediat de sub chiuveta unde acestea fac un gat curbat, si cu timpul acumularile intra in putrefactie si miros urat.

Deci verifica atent gaura de scurgere pentru ca e posibil ca de acolo sa genereze izurile pe care le simti. Rezolvarea este in acest caz simpla. Toarna detergent de vase si da drumul la apa fierbinte sa curga pentru mai mult timp. Daca nu se rezolva in acest mod, cumpara de la magazin un plic cu praf sau solutie de desfundat chiuveta si foloseste-l conform instructiunilor.

Pentru a preveni acumularile, toarna de doua ori pe luna, in scurgere, 1 – 1.5 litri de apa fiarta in care ai stors zeama de la 3 lamai sau ai pus 200 – 300ml de otet.

 

 

Un frigider placut mirositor

Daca atunci cand deschizi usa frigiderului simti cum ti se stramba nasul si iti piere pofta de mancare, este timpul sa actionezi. Mirosurile neplacute care s-au imprimat in pereti si rafturi pot fi eliminate foarte usor cu o solutie de apa cu otet de vin alb, cu care trebuie sa stergi cu atentie toate suprafetele interioare si tavile, dar mai ales stratul cauciucat care asigura etansarea usii.

Pentru a preveni acumularea aromelor pe viitor, aseaza pe un raft o cescuta cu bicarbonat de sodiu. Este ieftin, absoarbe mirosurile si tot ce trebuie sa faci pentru un frigider curat este sa schimbi periodic praful, cand simti ca nu isi mai face treaba.

 

Vasul de toaleta

Un vas de toaleta cu depuneri de piatra va fi intotdeauna o suprafata predispusa la colectarea de particule de urina si excremente care schimba progresiv mirosul in incapere. Cumpara o solutie de curatare special conceputa pentru a indeparta piatra, imprastie uniform pe peretii bazinului si lasa sa actioneze cateva ore, apoi trage apa.

Daca suprafata nu este curata si lucioasa, repeta procedura si creste eficienta solutiei frecand bine cu o perie pentru toaleta.

 

Haine mereu proaspete

De multe ori se intampla sa observi ca hainele din dulap au un prins un miros deranjant, de statut sau chiar de jilav. Poate fi un semn ca aerul din locuinta este prea umed sau doar o consecinta a neglijarii unor pasi simpli de intretinere a garderobei. Pentru ca le pastrezi intr-un spatiu inchis si de mici dimensiuni, este important sa nu introduci niciodata in dulap hainele abia purtate, fara a le lasa putin la aerisit.

De la mirosul slab de transpiratie sau deodorant si pana la cel de fum de tigara sau de mancare, orice adaos olfactiv va contribui negativ la calitatea aerului din sifonier. Pune deci macar pentru cateva minute la aerisit imbracamintea, inaintea de a o depozita, mai ales daca vorbim despre echipamentul de sala sau costumul pe l-ai purtat la birou, in preajma colegilor fumatori.

Poti opta, in plus, pentru folosirea de pungute cu levantica sau sare de baie pentru a absorbi atat umezeala, cat si parfumurile din dulap, lasandu-l curat si uscat.

 

Incaltamintea

Din cauza materialelor care impiedica piciorul sa respire si a versiunilor sintetice, care intensifica adesea parfumul deja neplacut de transpiratie, dupa o zi de mers pe jos, incaltamintea poate reprezenta o sursa puternica de mirosuri neplacute care se degaja in hol.

Pentru a le preveni poti opta pentru spray-uri pentru picioare, saculeti cu bicarbonat, carbune pisat, cimbru sau sare de mare, lasati in papuci atunci cand sunt depozitati. Nu uita sa aerisesti bine perechilor dupa fiecare purtare, cu desfacerea sireturilor, deschiderea cat mai larga a marginilor pentru a permite circulare aerului in interior si, acolo unde se poate, pastrarea pe balcon pentru cateva ore.

 

 

Scapa de fumul de tigara

Daca in casa ta se fumeaza, vei simti cu siguranta din plin mirosul neplacut de fum de tigara si uneori nu este de ajuns sa folosesti spray special, care neutralizeaza mirosul sau un odorizant automat, pentru ca acesta patrunde in textura mobilierului. Poti insa rezolva problema folosind pentru stergerea mobilei o carpa inmuiata in solutie de apa si bicarbonat de sodiu.

De asemenea, este important sa nu lasi niciodata scrumiere pline in camere, ci sa le golesti si sa le speli cat mai des. Ajuta mult si folosirea unui strat de baza pe fundul scrumierei, care sa absoarba din prima mirosurile, cum ar fi o combinatie de nisip cu scortisoara sau cuisoare, care ofera si o aroma placuta aerului din camera.

 

Cumpara flori

O data cu venirea primaverii oferta de flori frumos mirositoare creste semnificativ. De la frumoasele zambile, narcise, lacramioare si buchete de liliac si pana la crini, bujori, iasomie sau azalee, optiunile sunt nenumarate, incluzand atat variante de pus in vaza, cat si ghivece care iti asigura o aroma placuta pentru o perioada mai lunga de timp.

 

 

Spala pe jos

O metoda simpla si eficace de a schimba mirosul in casa este sa speli pe jos cu o solutie de apa si formula parfumata pentru gresie sau parchet. Daca ai nevoie de o schimbare majora, pune ceva mai mult concentrat si vei obtine un aer frumos inmiresmat in doar cateva minute.

Nu uita sa versi apa din galeata si sa clatesti si sa storci bine mop-ul, altfel va prinde un miros urat pe care il vei regasi in aer ori de cate ori speli pe jos.

 

Foloseste dispozitive electrice speciale

Pentru cazurile mai serioase si cei care nu au timp de micile trucuri, recomandam achizitionarea unui aparat de aer conditionat cu filtru si purificator, care absoarbe si mirosurile. Daca este prea scump, poti apela la un purificator individual sau, in cazul in care aerul din casa este uscat, la un umidificator cu optiune de pulverizare a uleiurilor esentiale.

In situatia in care locuinta iti este afectata de umezeala, majoritatea mirosurilor din casa s-ar putea sa fie determinate de nivelul ridicat de vapori de apa din aer, care sunt un mediu propice pentru igrasie si mucegai.

Iti sugeram asadar sa cauti, printre cele mai bune dezumidificatoare, un model care sa asigure eficienta de care ai nevoie pentru a aduce concentratia de apa la nivelul normal si a indeparta izul de statut.

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu