Cel mai bun dezumidificator

Am modificat articolul ultima data pe: 21.11.19

 

Dezumidificatoare – Opinii si Recenzii in 2019

 

Daca geamurile tale sunt frecvent acoperite de condens, iar colturile peretilor sunt atinse de mucegai, transpiri abundent, ai in permanenta senzatia de frig, probleme de concentrare, dureri de cap si raceli frecvente de care scapi cu greu, este posibil ca in locuinta ta nivelul de umiditate sa fie semnificativ peste limitele sanatoase. Cea mai eficienta solutie pentru remedierea situatiei este achizitionarea unui dezumidificator, care sa filtreze aerul din incapere si sa absoarba vaporii de apa, uscand atmosfera pana la nivelul optim, recomandat de medici. Agro Liliul 11 este o versiune potrivita pentru cei care au nevoie sa gestioneze eficient umiditatea din incaperi cu suprafete sub 15mp. Pune la dispozitie patru programe de lucru, higroscop si optiunea de drenaj continuu. Daca in zona in care locuiesti se intrerupe frecvent curentul, iti recomandam ca alternativa modelul Trotec TTK 28E, cu functie de auto-restart si optiune de lucru cu nivel de umiditate prestabilit.

 

 

Tabel comparativ

 

Plusuri
Minusuri
Concluzie

Cel mai bun!

Agro Liliul 11
Click aici pentru pret!

Dezumidificator electric cu rezervor de capacitate medie si optiune de legare la drenaj continuu, cu posibilitatea de stabilire a nivelului dorit de umiditate si a vitezei de circulare a fluxului de aer. Include patru programe de functionare, printre care si cel de uscare rufe, face parte din categoria modelelor care fac zgomot putin si este prevazut cu higrostat, pentru evaluarea nivelului de vapori din mediu.

Nu ofera eficienta necesara pentru intretinerea incaperilor cu suprafata mai mare de 15mp.

Model cu control electronic si posibilitati extinse de personalizare a modului de functionare, potrivit pentru camere de dimensiuni mici si medii.

A 2-A OPTIUNE!

Trotec TTK 28E
Click aici pentru pret!

Este o versiune de dezumidificator camera, cu design compact, creat pentru a oferi rezultate bune, fara a ocupa mult spatiu. Include senzor de umiditate care permite functionarea economica, cu intrerupere atunci cand se atinge in incapere concentratia dorita de vapori, poate fi conectat la drenaj continuu, pentru a nu depinde de limita rezervorului si se porneste singur dupa intreruperile accidentale de curent.

Optiunile de reglare a umiditatii dorite sunt relativ limitate si spre deosebire de alte modele, acesta nu ofera modul de lucru pentru uscare rufe.

Model eficient, gandit pentru spatii mici si zone in care reteaua electrica pune probleme.

Trotec TTK40E
Click aici pentru pret!

Varianta tehnica potrivita pentru incaperi de pana la 25mp si persoanele care doresc sa poata seta cu precizie nivelul de umiditate dorit in incapere. Este prevazuta cu ecran digital, usor de folosit si cu rezervor incapator, de 3.5l, oferind in acelasi timp posibilitatea de a fi racordata la drenaj continuu, pentru a evita necesitatea golirii repetate a recipientului.

Conform evaluarilor clientilor, acest model se incalzeste suficient de mult in timpul utilizarii, incat sa modifice in mod nedorit temperatura camerei in sezonul cald.

Solutie pentru mentinerea nivelului optim de umiditate in spatii de dimensiuni medii, cu optiuni utile si posibilitatea de reglare precisa a conditiilor de functionare dorite.

 

 

Pareri despre cele mai bune dezumidificatoare

Simti umezeala in casa si consideri ca ai nevoie de un dezumidificator, la pret bun, care sa redea prospetimea aerului si sa iti protejeze tencuiala, mobilierul si, mai ales, sanatatea? Desi sunt aparate electrocasnice construite cu sisteme destul de avansate, aceste produse nu sunt dificil de evaluat, mai ales daca stii exact ce cauti si le poti achizitiona la preturi destul de accesibile. Profita de exemplele descrise mai jos pentru a identifica cat mai clar parametrii tehnici de care ai nevoie si cauta modelul potrivit pentru tine.

 

 

Dezumidificator electric:

 

Agro Liliul 11

 

Recomandat pentru incaperi mici si medii, cu suprafata de pana la 15mp (baie, uscator, etc.), acest model de dezumificator, la un pret bun, circula intre 90 si 120mc de aer pe ora si poate colecta pana la 11l de apa intr-o zi de folosire. Este prevazut cu higrostat de precizie, care evalueaza permanent umiditatea din aer, permitand reglarea automata a activitatii dispozitivului, in functie de nivelul setat de tine ca valoare dorita (intre 30 si 80%, in pas de 5%) si concentratia vaporilor din incapere. Il poti lasa sa functioneze in continuu sau poti seta perioade delimitate de lucru, in functie de prezenta ta in locuinta sau eficienta oferita de aparat in atingere calitatii dorite a aerului.

In dotarea aparatului vei gasi un rezervor cu capacitate de 2.2l (medie), care la viteza sa de lucru inseamna ca nu trebuie sa il golesti foarte des. Pentru cei care nu vor sa aiba de-a face cu aceasta activitate, modelul ofera si posibilitatea de legare la drenaj continuu, cu acces la o spatiu de evacuare.

Setarile se fac prin intermediul unui panou de comanda electronic, iar optiunile de lucru includ 4 programe distincte. Primul iti ofera posibilitate de reglare atat a nivelului de umiditate, cat si a fluxului de aer, iar al doilea stabileste automat intensitatea ventilatiei, in functie de valoarea indicata a umiditatii si cea reala din camera. Al treilea mod de lucru inseamna functionare in continuu, fara a tine cont de parametri externi si al patrulea iti pune la dispozitie posbilitatea de a-l folosi pentru a usca rufe. In ceea ce priveste zgomotul, iti putem spune ca este un model destul de silentios, care genereaza 43dB.

 

Avantaje:

Include patru programe diferite de functionare, care permit adaptarea la propriile preferinte.

Se poate lega la drenaj continuu pentru a evita golirea repetata a rezervorului.

Este dotat cu higrostat, care evalueaza umiditatea din incapere.

Permite uscarea rufelor.

 

Dezavantaje:

Versiune conceputa pentru a regla eficient nivelul de umiditate in camere de dimensiuni mici.

 

 

 

Star-Light DHM-2044W 

 

Star-Light DHM-2044W este un model de dezumidificator cu ionizare, care iti pune la dispozitie rezervor de 3l, cu alarma de umplere, pentru a-l goli mereu la timp, si oprire automata, care intrerupe functionarea daca tu nu esti prin apropiere pentru a varsa continutul colectat. Il poti de asemenea conecta la scurgere, prin furtun, pentru a folosi drenajul continuu, daca doresti sa nu ai grija vasului de captare.

Este prevazut cu timer pentru setarea unei perioade prestabilite de functionare, optiune Turbo pentru zilele cu umezeala accentuata pe care ai nevoie sa o reduci rapid, si mod uscator, pentru cei care obisnuiesc sa intinda rufe in locuinta, din lipsa de spatiu. Ofera o capacitate de captare de 20l/24h, cu un debit de 170mc/h, valori care il recomanda pentru un spatiu cu suprafata de 20 – 22mp la o umiditate de 60 – 70%, sau 16 – 18mp, la un nivel de 70 – 80%.

Lucreaza cu o putere de 440W si genereaza un nivel de zgomot de 47dB, mediu pentru acest tip de produs si care nu deranjeaza, in general, decat persoanele foarte sensibile la zgomot. Este o versiune cu condensare, deci va functiona cel mai eficient in incaperi incalzite.

 

 

 

 

Dezumidificator Trotec:

 

Trotec TTK 28E

 

Daca ti-ai propus sa cauti printre cele mai bune dezumidificatoare o versiune destinata incaperilor pana in 15mp, iti propunem sa analizezi si acest model compact (30 x 23.7 x 41cm), conceput special pentru a fi eficient in camere mici si medii, fara a ocupa prea mult spatiu. Ofera o capacitate zilnica de 10l, circuland in fiecare ora un flux de aer de 100mc si caracteristici tehnice care te vor ajuta sa mentii un mediu sanatos in beci, baie, camera sau uscator, fara prea mult efort. Colectarea apei se face intr-un rezervor de 2l (mediu), suficient pentru capacitatea sa de lucru si pe care nu va trebui sa il golesti frecvent. Aparatul dispune in plus de racord care iti permite conectarea la drenaj continuu, daca vrei sa il lasi in functiune permanent si in orele in care nu poti sa stai langa el.

In ceea ce priveste modul de lucru, poti opta pentru setarea unui nivel de umiditate prestabilit, de 40, 50 sau 60%, la care se raporteaza higroscopul integrat, semnalizand oprirea dispozitivului atunci cand concentratia vaporilor din incapere a scazut sub valoarea indicata de tine. Aceasta varianta te ajuta sa economisesti energie. Sau il poti lasa sa functioneze permanent, indiferent de situatia din spatiul gestionat, daca stii ca ai de-a face cu multa umezeala sau tocmai ai pus rufe la uscat in casa.

Aparatul te atentioneaza atunci cand rezervorul trebuie golit, si daca nu esti prin apropiere se opreste singur cand trece de limita maxima, deci nu trebuie sa stai cu grija ca ar putea refula in incapere. Este de asemenea foarte bun pentru locuintele din zonele cu pene electrice frecvente, pentru ca include functie de auto-restart, care reporneste singura dispozitivul atunci cand revine curentul.

 

Avantaje:

Dezumidificator Trotec cu doua moduri de lucru: continuu si cu nivel de umiditate prestabilit.

Include racord necesar pentru conectarea la drenaj permanent.

Model compact, de mici dimensiuni, potrivit pentru incaperi limitate ca suprafata.

Se opreste automat cand rezervorul este plin.

Este prevazut cu functie auto-restart, pentru repornire dupa pana de curent.

 

Dezavantaje:

Permite reglarea nivelului de umiditate doar pe trei trepte prestabilite.

Nu ofera functia de uscare rufe.

 

 

 

Trotec TTK30E

 

Daca doresti un model care sa iti permita controlul precis al umiditatii din incapere, iti recomandam aceasta versiune de dezumidificator Trotec, cu higrostat inclus, care ajuta la setarea nivelului dorit de umiditate, cu pas de 5%. Este prevazut, in plus, cu indicator LED multicolor, care iti semnalizeaza vizual concentratia de vapori de apa din incapere (albastru – sub 55%, verde – intre 55 si 70% si rosu – peste 70%).

Poti alege intre mai mult programe: cu comanda de la higrostat si obiectiv personal de umiditate, cu raportare la valoare standard de 55% sau cu functionare permanenta. Aceasta versiune de produs este gandita pentru spatii cu umiditate de 30 – 80% si pune la dispozitie un debit de aer de 120mc/h, cu capacitate de captare a apei de 12l/24h, fiind un model potrivit pentru spatii de 12 pana la 16mp.

Consuma 270Wh si ofera, pe langa optiunile tehnice de baza, functie de uscare rufe si temporizator. Este prevazut cu protectie pentru preaplin, cu alarma si oprire automata ai include rezervor cu capacitate de colectare de 2.2l.

 

 

 

 

Dezumidificator de camera:

 

Trotec TTK40E

 

Pentru cei care au nevoie de un model care sa fie eficient in incaperi de pana la 25mp sau 63mc recomandam acest dezumidificator apartament de la Trotec, cu panou de control digital, intuitiv si usor de folosit si cu o varietate de functii utile. Este prevazut cu rezervor de apa incapator, de 3.5l, care te scuteste de golirile frecvente si poate fi de asemenea racordat la drenaj continuu, daca consideri ca este nevoie.

Plaja de umiditate acoperita este de 30 pana la 100%, interval in care poti seta nivelul pe care doresti sa il mentii in camera, folosit apoi de dispozitiv pentru a compara cu valoarea indicata de higrostat si a intrerupe si porni filtrarea aerului, astfel incat sa ofere maximum de eficienta cu minimum de consum energetic. Vei observa cu usurinta momentul in care rezervorul se apropie de limita maxima de stocare, datorita indicatorului luminos integrat in design. Iar daca nu esti in raza sa vizuala sau esti prea ocupat ca sa sesizezi LED-ul, aparatul se opreste singur.

Ofera o capacitate de dezumidificare de 14l/zi, filtrand in 24 de ore pana la 100mc de aer din incapere. Il poti de asemenea muta cu usurinta, cu ajutorul rotilor de transport care te ajuta sa manevrezi usor cele 10.5kg ale dispozitivului. Are un format compact, cu dimensiunile de 22.5 x 35.3 x 49.6cm, usor de pozitionat si in camerele mai mici, genereaza 43dB , nivel de zgomot care fluctueaza ca nivel in functie de intensitatea la care este setat ventilatorul.

 

Avantaje:

Model cu rezervor generos, de 3.5l, care permite si drenaj continuu.

Poate fi mutat usor datorita rotilor integrate.

Permite setarea unui nivel prestabilit de umiditate.

Se opreste singur cand rezervorul este prea plin.

 

Dezavantaje:

Conform opiniilor celor care au testat produsul, aparatul se incalzeste in timpul folosirii, fiind mai putin confortabil pe timpul verii.

 

 

 

Heinner HDU-10

 

Recomandat pentru spatii de pana la 16mp, Heinner HDU-10 este o optiune cu ionizare, care te poate ajuta sa mentii un aer curat si placut in locuinta. Are higrostat incorporat, care permite evaluarea permanenta a umiditatii din camera si conditionarea functionarii pe baza unui nivel stabilit al concentratiei de apa din aer, care poate fi cuprins intre 35 si 85%.

Modelul este prevazut cu panou de control, cu LED, care afiseaza umiditatea actuala si programul activat, si pune in plus la dispozitie functie de dezumidificare inteligenta, care mentine concentratia de vapori in intervalul prestabili de 45 – 55%, si optiune de uscare haine, cu viteza mai ridicata de circulare a aerului.

Face parte din categoria modelelor cu capacitate de 10l/24h si are o putere de 285W. Apa colectata este depozitata in rezervor de 3l, cu indicator de preaplin. Genereaza pana la 47dB, fiind o versiune medie din punctul de vedere al zgomotului si include Timer, care permite setarea unei perioade fixe de functionare.

 

 

 

 

 

Dezumidificator de apartament:

 

Star-Light DHD-1218W 

 

Cel mai bun dezumidificator pentru camera de dormit, indiferent ca este a parintilor sau a copiilor, este cu siguranta unul silentios. Acesta este si motivul pentru care iti recomandam, pentru acest tip de spatiu, modelul DHD-1218W de la Star Light, care face mai putin zgomot (40dB) decat majoritatea versiunilor de aceasta capacitate. Permite de asemenea setarea unei durate limitate de utilizare, prin intermediul temporizatorului care opreste functionarea dupa perioada de timp stabilita, care poate fi de 1 pana la 24h. Structura aparatului include rezervor cu capacitatea de 2.6l (medie) si, de asemenea, posibilitatea de conectare la drenaj permanent. Circula pana la 100mc de aer pe ora si ofera o capacitate de dezumidificare de 12l pe zi. Include higrostat care evalueaza umiditatea din incapere pe care o afiseaza pe ecranul aparatului.

Face parte din categoria optiunilor moderne, cu panou de comanda digital cu ajutorul caruia poti alege intensitate dorita de ventilatie, in functie de nivelul de umiditate pe care il ai in camera si cel pe care doresti sa il obtii, valoare pe care o poti seta bineinteles de pe acelasi ecran de control. In plus, te atentioneaza daca rezervorul se apropie de limita maxima si se opreste singur daca nu esti prin preajma pentru a-l goli.

Este de asemenea dotat si cu memorie temporara, ceea ce inseamna ca va retine setarile introduse in cazul in care are loc intreruperea curentului electric si isi va relua functionarea, dupa ce acesta revine, fara sa fie nevoie de interventia ta. Are dimensiunile de 30 x 25 x 46.3cm, este dotat cu role pentru a putea fi mutat usor si se descurca cel mai bine in camere de pana la 20mp.

 

Avantaje:

Dezumidificator cu rezervor de capacitate medie si optiune de drenaj continuu.

Optiune silentioasa, care poate fi folosita si in dormitor.

Este dotat cu panou digital, care permite gestiunea facila a parametrilor.

Permite reglarea vitezei de ventilatie a aerului.

 

Dezavantaje:

Desi isi face foarte bine treaba pentru majoritatea incaperilor de dimensiunii medii, rezultatele nu sunt la fel de bune daca treci in categoria camerelor mari si foarte mari.

 

 

 

TESY DHF 10 CEL

 

Un dezumidificator ieftin si bun este acela care reuseste sa iti ofere o calitate ridicata a functiilor de baza, la un pret accesibil. In aceasta categorie poti include si aceasta varianta marca Tesy, cu rezervor de 2l (mediu) si capacitate de dezumidificare de 10l pe zi, potrivita pentru incaperile in care umezeala este o problema care necesita atentie. Are panou de comanda digital, usor de folosit, care permite reglarea vitezei ventilatorului pe doua trepte, optiunea superioara fiind extrem de utila daca nu ai balcon si usuci rufele in casa. Include de asemenea senzor de umiditate, care analizeaza permanent concentratia de vapori din aer si permite compararea cu nivelul dorit, pe care il poti seta usor.

La categoria mobilitate, aparatul este prevazut cu maner si role, pentru transportare usoara, in cazul in care vrei sa il muti in alta incapere, si are de asemenea un spatiu special pentru depozitarea cablului de conectare la priza. Genereaza un nivel de zgomot de 46dB – mediu, putin peste variantele clasificate drept silentioase, care nu deranjeaza insa in timpul zilei.

Printre functiile oferite se mai numara timer-ul, care permite setarea unei durate limitate de functionare, tinand cont de umiditatea din apartament, prezenta ta in locuinta si alti factori semnificativi. Aparatul se opreste in momentul in care rezervorul se umple, deci nu trebuie sa iti faci griji ca poate da pe dinafara si poate fi conectat la drenaj continuu, cu ajutorul unui furtun. Isi indeplineste rolul in mod optim intr-un mediu cu temperatura cuprinsa intre 5 si 35oC, dar este dotat si cu functie de autodezghet, deci nu e cazul sa intri in panica daca l-ai uitat in beci peste noapte si a fost foarte frig afara.

 

Avantaje:

Permite setarea nivelului dorit de umiditate.

Ajuta la uscarea mai rapida a rufelor, daca este setat la treapta superioara de ventilatie.

Model de dezumidificator Tesy, dotat cu maner si roti pentru deplasare facila.

Poate fi conectat la drenaj continuu.

 

Dezavantaje:

Este putin mai zgomotos decat versiunile silentioase de aparate din aceasta categorie.

 

 

 

 

Dezumidificator profesional:

 

Woods Canada DS15F 

 

Ai ajuns la concluzia ca ai nevoie de un dezumidificator profesional si nu stii exact unde si ce sa cauti? Te sfatuim sa arunci o privire asupra acestui model care ofera o capacitate de 6.7 – 12l/24h, in functie de treapta de centrifugare selectata. Functioneaza cu o putere de 180 – 240W si pune la dispozitie un rezervor incapator, care poate colecta pana la 10l inainte de a necesita golire.

Lucreaza cu un debit de aer cuprins intre 255 si 520mc/h, care ii confera o eficienta sporita in spatiile mari, de pana la 100mp, fiind recomandat pentru beciuri, arhive, depozite, galerii, dar si locuinte. Este dotat cu filtru de particule SMF, care capteaza sporii de mucegai, particulele de praf, alergenii din incapere, polen etc., dispersand un aer curat si proaspat. Functioneaza de asemena ca pompa de caldura, degajand aer cald cu consum redus si ofera eficienta optima in mediu cu temperaturi cuprinse intre 5 si 35oC.

Genereaza intre 38 si 50dB, in functie de turatia ventilatorului, si este prevazut cu dezghetare automata si racord cu furtun, care permite eliminarea continua a apei colectate. La schimbarea anuala a filtrului, producatorul ofera o garantie de 6ani de utilizare in conditii optime.

 

 

 

 

Dezumidificator casnic:

 

Malatec MXY-4407

 

Pentru cei care cauta un dezumidificator ieftin, micut si eficient, pe care sa il foloseasca intr-un spatiu mic (baie, debara, hol sau dulap), am inclus printre propunerile noastre si modelul MXY-4407 de la Malatec, cu capacitate de captare de 0.22l/24h si rezervor de 600ml, pe care este nevoie, in general, sa il golesti o data la 2 sau 3 zile.

Este o versiune silentioasa, care genereaza sub 38dB, are nevoie de o putere de 22W si este conceputa intr-un format compact si elegant, cu picioruse antialunecare si cablu de alimentare detasabil.

Te atentioneaza atunci cand vasul de colectare trebuie golit si se opreste automat daca nu faci acest lucru la timp. Ofera eficienta optima la temperaturi de peste 15oC si niveluri de umiditate mai mari de 45%. Are dimensiunile de 13 x 15 x 21cm si este potrivit pentru spatii de pana la 20mp, fiind usor de amplasat atat pe sol, cat si pe birou sau masa, ca obiect decorativ.

 

 

 

 

 

Dezumidificator de aer:

 

Turbionaire Smart 12

 

Dintre toate avantajele oferite de acest model, functia de AutoRestart va atrage probabil atentia persoanelor care locuiesc in zone cu caderi frecvente de curent, pentru ca asigura repornirea automata a aparatului, cu setarile anterioare intreruperii, de indata ce energia revine. Are o capacitate de dezumidificare de 12l, cu un flux de aer de 100mc/h, care il recomanda pentru incaperi de pana la 14 – 16mp.

Ofera o putere de 240W si design elegant, cu panou de control de tip LED, care permite gestionarea facila a functiilor oferite (Timer, optiune de uscare rufe) si a nivelului de umiditate dorit. Este un model cu higrostat incorporat, care evalueaza constant concentratia de apa, si filtru de aer lavabil, care asigura un aer curat si proaspat si poate fi scos si curatat periodic, fara a fi necesara inlocuirea completa.

Din punctul de vedere al zgomotului, genereaza pana la 43dB, fiind o versiune destul de silentioasa pentru a putea fi utilizata in casa, fara a deranja, si iti ofera posibilitatea de a alege intre doua trepte de centrifugare, care influenteaza direct atat zgomotul, cat si energia consumata.

 

 

 

 

Dezumidificator Argo:

 

ARGO DRY DIGIT 13 AGDRY13

 

Cu higrostat incorporat si buton rotativ care permite setarea umiditatii dorite, plus panou de afisaj digital usor de folosit, acest model de dezumidificator de la Argo iti pune la dispozitie un dispozitiv intuitiv si eficient, pentru incaperi de 10 – 15mp. Are o capacitate de captare de 13l/24h si circula un debit de aer de 115mc pe ora.

Printre optiunile de functionare, pe care le poti adapta a cerintele spatiului, se numara durata de utilizare, gestionata prin Timer, cu doua variante de lucru (2h/4h) si viteza ventilatorului (Low sau High). Conceptul tehnic include filtru lavabil, care poate fi scos, curatat si refolosit, rezervor cu capacitatea de 3l, cu semnalizare la umplerea vasului si oprire automata de preaplin.

Genereaza pana la 41 – 43dB (nivel mediu) si ofera cele mai bune rezultate intr-un mediu cu o temperatura cuprinsa intre 5 si 35oC. Pentru situatiile in care aceasta scade sub 5oC si se formeaza pojghita de gheata, aparatul este prevazut cu dezghetare automata. Cu toate ca include aceasta functie de siguranta, iti recomandam sa eviti utilizarea in spatii prea reci.

 

 

 

 

Dezumidificator cu ionizare:

 

AlecoAir D12 ECO

 

Pentru familiile cu copii, cele mai bune dezumidificatoare vor fi intotdeauna cele care includ sistem de protectie care previne schimbarea setarilor de catre cei mici si care ofera o functionare silentioasa, care nu deranjeaza orele de somn. O astfel de varianta este AlecoAir D12 ECO, cu ChildLock si doar 36dB generati in timpul functionarii.

Sub aspectul compact si modern, oferit de plasticul gri-argintiu, se ascund caracteristici tehnice foarte convingatoare, printre care se numara functia de ionizare si prefiltrul antibacterian lavabil, incorporat, care asigura indepartarea impuritatilor si alergenilor, oferind un aer curat si fara mirosuri neplacute.

Panoul de comanda este de tip touch, cu afisaj digital si afiseaza nivelul real si dorit al umiditatii din camera si modul de lucru (noapte; zi insorita; zi ploioasa; continuu). Printre functiile suplimentare oferite se numara cea de AutoRestart, Timer si Uscare rufe, care te ajuta sa adaptezi dispozitivul mai bine la necesitatile personale. Capteaza pana la 13l/24h, cu un debit de 120mc/h, colectarea facandu-se in vas de 2l sau prin drenaj continuu. Este recomandat pentru incaperi de pana la 14 – 16mp.

 

 

 

 

Dezumidificator si purificator aer:

 

Meaco UK20L

 

Daca vrei sa achizitionezi o versiune potrivita pentru suprafete ceva mai mari, de aproximativ 50mp, iti recomandam modelul Meaco UK20L, cu capacitate de dezumidificare de 20l/24h si debit de aer de 160mc/h. Colectarea apei se face in rezervor cu volum de 6l saucontinuu, prin racord cu furtun.

Face parte din categoria versiunilor prevazute cu higrostat reglabil, care permite stabilirea nivelului dorit de umiditate, folosit ca punct de reper pentru oprirea automata a aparatului, atunci cand este atins, si economisirea energiei. Lista functiilor utile include: temporizator, program pentru uscare rufe, dezghetare automata, semnalizare preaplin, doua viteze de centrifugare si optiune suplimentara de purificare a aerului, prin filtru HEPA optional.

Este asadar un model de dezumidificator si purificator aer, pe care il poti folosi fara griji pentru a asigura o buna calitate a aerului in camera copiilor, pentru ca este prevazut cu functie de protectie, care nu le permite accesul la setari. Manerul si rotile incluse in design te ajuta sa il muti usor dintr-o camera in alta.

 

 

 

 

Ghid de cumparare

 

Dezumidificatoarele sunt dispozitive concepute pentru a capta apa din aer, folosite atat in locuinte, cat si in domeniul constructiilor, pentru a grabi uscarea suprafetelor. Ajuta la echilibrarea nivelului de umiditate, astfel incat acesta sa nu influente in mod negativ sanatatea organismului si starea obiectelor din jur.

Recomandarile acestui ghid au scopul de a te ajuta sa alegi cel mai bun dezumidificator, tinand cont de starea spatiului in care il vei folosi, modul de functionare, capacitatea de lucru si alte elemente relevante pentru o utilizare eficienta.Tehnologie: Pe piata acestor dispozitive exista doua mari categorii de modele, in functie de sistemul tehnic utilizat pentru captarea apei: prin condensare si prin adsorbtie.

Optiunile din prima categorie contin o bobina cu agent de racire, in contact cu care vaporii de apa din aerul circulat se transforma in picaturi, care sunt absorbite in vasul de colectare sau eliminate prin furtun, la scurgere din baie. Pentru ca functioneaza in principal pe baza diferentei de temperatura dintre aer si suprafata bobinei, ofera cele mai bune rezultate, cu consum redus de curent, in incaperi calde (baie, bucatarie, apartamente de la etaj).

Un dezumidificator de camera cu adsorbtie contine un rotor acoperit cu strat absorbant, care capteaza umezeala si o elibereaza intr-o zona special conceputa, permitand colectarea in rezervor. Aceste versiuni au o greutate ceva mai mica, fac mai putin zgomot, pentru ca nu includ compresor si opereaza foarte bine la temperaturi mai joase, fiind preferate pentru beciuri, activitati de constructie, subsoluri, locuinte situate la parter, garaje, ateliere etc.

 

Capacitate: Atunci cand vorbim despre capacitatea acestui tip de produse facem referire la doi indicatori: cantitatea de apa pe care o poate absorbi din aer in 24 de ore si respectiv volumul pe care il poate stoca in rezervor (intre 0.6ml si 10l, cel mai frecvent 2 – 4l), cel din urma influentand frecventa de golire a acestuia si confortul tau personal. Exista desigur si versiuni care permit eliminarea apei colectate prin intermediul unui furtun condus pana la orificiul de scurgere al baii, situatie in care numarul de litri ce pot fi depozitati de vasul de colectare isi pierde din importanta.

In ceea ce priveste capacitatea de captare a umezelii, cele mai multe branduri care comerzializeaza modele de dezumidificator (Trotec, AlecoAir, Mataec, Tesy, StarLight, Heinner etc.) vor indica in prezentarea produselor pentru ce volum de aer/spatiu este recomandat. Daca vrei sa alegi mai precis, trebuie sa tii cont atat de suprafata locuintei sau incaperii, cat si de gradul de umiditate din interior.

Mirosul de umezeala aparut ocazional, doar pe vreme umeda, indica un nivel cuprins intre 50 si 70%, in timp ce izul de mucegai si igrasie sesizat intr-o camera in care aerul se simte umed, duce mai curand spre intervalul 70 – 80%. Daca deja vezi urme de mucegai pe pereti si pete de apa, este bine sa iei in considerare o valoare de 80 pana la 90%, iar la aparitia ochiurilor de apa deja vorbim despre 90 – 100%.

Astfel, pentru un nivel de 50 – 70% si o suprafata de 30mp ai nevoie de un model care poate absorbi intre 15 si 17l/zi (45mp: 22 – 25l/zi, 65mp: 28l/zi, 90mp: 34l/zi, 140mp: 40l/zi). Daca este vorba despre un nivel de umiditate de 70 pana la 85%, acelasi spatiu de 30mp va necesita un dezumidificator casnic cu capacitate de 22l/zi (45mp: 28l/zi, 65mp: 34l/zi, 90mp: 40l/zi, 140mp: 50l/zi). Iar cazurile care inseamna o umiditate de 90 pana la 100% implica o eficienta de 22 – 25l/zi pentru acelasi spatiu de 15mp (45mp: 28 – 34l/zi, 65mp: 34 – 40/zi, 90mp: 40l/zi, 140mp: peste 50l/zi).

 

Debitul de aer circulat: Indica volumul de aer “prelucrat” de aparat, se masoara de regula in metri cubi pe ora si se incadreaza de regula intre 100 si 300mc/h pentru modelele cu capacitate medie, dar poate depasi 600mc/h pentru versiunile industriale.

Pentru a putea calcula nivelul necesar pentru spatiul tau, trebuie sa inmultesti volumul incaperii (suprafata inmultit cu inaltimea) cu un indicator asociat nivelului de umiditate care ia valori cuprinse intre 3 si 6 (6 pentru 90 – 100%, 5 pentru 80 – 90%, 4 pentru 70 – 80%, 3 pentru 60 – 70%). De exemplu, pentru o incapere cu suprafata de 14mp si inaltimea de 2.5m, care are o umiditate cuprinsa intre 70 si 80%, cu miros usor de mucegai si igrasie, este de dorit un model de dezumidificator de apartament cu debitul de 12mp x 2.5m x 4 = 120mc/h sau 2mc/min.

 

 

Functii: Un higrostat integrat iti ofera posibilitatea de a controla nivelul de umiditate permis in incapere si de a economisi in acelasi timp energie, pentru ca o data ce valoarea stabilita a fost atinsa, aparatul intra in stand-by. Timer-ul iti este util pentru a seta perioade prestabilite de functionare, iar alarma care indica umplerea rezervorului te ajuta sa il golesti la timp.

Filtrul HEPA este o alta componenta inclusa in unele modele si poate indeparta din aerul circulat pana la 99.9% din particulele mai mari de 0.3microni (praf, impuritati, alergeni etc.). Cele mai bune sunt variantele cu filtru lavabil, pe care il poti scoate si curata prin spalare si apoi reutiliza. Cele nelavabile necesita inlocuire dupa aproximativ 6 luni de folosire. Vei gasi de asemenea si modele care ofera printre functii si pe cea de purificare prin ionizare, care face mai eficienta inlaturarea bacteriilor, prafului si mirosului din aer, prin combinarea cu ioni negativi.

Daca consideri ca vei fi pus in situatia de a fi nevoit sa reduci rapid nivelul de umezeala dintr-o incapere, iti recomandam sa te orientezi catre un dezumidificator electric cu optiune Turbo. Tot in aceasta categorie intra si variantele care includ program de uscare a hainelor, foarte util in apartamentele fara balcon si uscator.

 

Putere: Pentru modelele cele mai populare, cu capacitate de captare cuprinsa intre 10 si 30l/zi, consumul de curent variaza intre 180 si 400W, cu cele mai multe versiuni de 10 – 15litri/zi gravitand in jurul unei puteri de 220 – 240W. Daca ai nevoie de o solutie pentru un volum mai mare de aer sau un nivel mai ridicat de umiditate, este bine sa stii ca o varianta de 50l/zi foloseste in general o putere cuprinsa intre 700 si 900W.

 

 

Nivel de zgomot: Majoritatea produselor se incadreaza intre 35 si 50dB, unde 50dB este nivelul unei conversatii purtate pe un ton obisnuit in casa. Daca preferi optiuni mai silentioase, iti putem spune ca vei gasi si variante sub 25dB.

 

 

 

Intrebari frecvente

 

Exista dezumidificator inverter?

Da, oferta disponibila include si modele de dezumidificator aer cu compressor inverter, care face posibila adaptarea intensitatii de functionare la situatia din locuinta, insemnand in acest caz temperatura si umiditate. Aceste versiuni sunt apreciate pentru ca tehnologia inverter permite un consum mai redus de energie si pastrarea unui nivel relativ constant al nivelului de umiditate in locuinta cu ajustari fine a vitezei de ventilatie. Astfel de optiuni gasesti in gama unor producatori renumiti precum LG, Samsung, Mitsubihi, Hisense, dar si pe lista de produse a unor branduri mai putin cunoscute.

 

 

Exista/gasesc dezumidificator auto?

Daca simti un nivel deranjant de umezeala in masina, mai ales in anotimpul rece, iti dam o veste buna: poti gasi usor pe Internet dezumidificatoare ieftine si bune, concepute special pentru autoturism. Iti atragem insa atentia ca aceste versiuni eficiente si de mici dimensiuni, nu se ridica la aceeasi complexitate tehnica ca cele de locuinta, deci nu te astepta la ceva similar.

In categoria optiunilor non-electrice, vei gasi in mare parte saculeti cu particule sau gel absorbant, precum cel de silica. Daca vrei neaparat ceva mecanizat si ai nevoie de o viteza mai mare de reducere a umiditatii, poti opta pentru variante dotate cu ventilator, care intensifica circulatia aerului si arata ca niste mici cutii din plastic, pe care le poti amplasa cu usurinta pe bordul masinii.

 

Ce dezumidificator de baie sa folosesc?

Camera de baie ofera o combinatie unica de umezeala si caldura, raportat la restul incaperilor din locuinta. Este si motivul pentru care alegerea unui anume tip de sistem, pentru captarea vaporilor de apa, devine evidenta destul de usor, daca stii cat de cat cum functioneaza.

Dintre cele doua versiuni de aparate, cu substante absorbante si cu condensare, cel mai bun dezumidificator va fi, in acest caz, cel din urma. Explicatia este destul de simpla. Variantele prin condensare functioneaza pe baza diferentei de temperatura dintre aerul circulat si bobina rece din interior. Cu cat discrepanta este mai mare, cu atat cantitatea de apa captata din aer creste, factor care nu influenteaza in nici un fel optiunile cu gel de silica, care au aceeasi eficienta indiferent de cat de cald este in incapere.

In spatiile calde, versiunile cu condensare au un randament mai bun cu consum mai mic, iar in cele reci, optiunile cu sistem adsorbant (gel de silica, alumina activata) sunt mai eficiente.

 

Care ar fi cel mai bun dezumidificator casnic?

Cel mai eficient dezumidificator de camera este cel selectat pentru a se potrivi corect cerintelor mediului, insemnand gradul de umiditate din spatiu, volumul de aer pe care trebuie sa il recircule, pentru a asigura o captare eficienta si suficient de rapida a umezelii, si capacitatea de colectare a apei. In acest fel, faci economie de energie si obtii usor rezultatele dorite. Modelul ideal include de asemenea higrostat, care sa permita un control bun asupra modului de functionare si filtru HEPA, pentru indepartarea impuritatilor. Restul optiunilor secundare sunt utile si binevenite in functie de bugetul pe care il ai la dispozitie. Cele mai populare versiuni gandite pentru locuinte ofera un debit cuprins intre 120 si 170mc/h si o capacitate de 11 pana la 20l/h.

 

Cum aleg un dezumidificator pentru beci?

Pentru ca beciul este un spatiu umed si rece iti recomandam sa optezi fie pentru un model cu sistem de adsorbtie, care face fata foarte bine acestor conditii si iti ofera o eficienta ridicata, cu consum redus, fie pentru o optiune cu condens, conceputa pentru a functiona bine si in medii cu temperatura mai redusa. In acest ultim caz, vei gasi, in descrierea tehnica a produsului, intervalul termic pentru care este conceput. Iti recomandam de asemenea sa cauti ca functie suplimentara, pentru un astfel de model, optiunea de dezghetare esentiala in spatii in care temperatura risca sa scada sub 5 – 10oC.

 

Cati decibeli produce un dezumidificator silentios?

Cele mai silentioase modele, de marimi standard, coboara putin sub nivelul de 30 – 35dB, similar zgomotelor obisnuite, prezente pe timpul zilei, intr-o locuinta, ceea ce inseamna ca, daca nu esti foarte sensibil, vei putea dormi in prezenta lor destul de bine. In categoria versiunilor de dezumidificatoare, la preturi bune, gandite pentru portabilitate ridicata, vei gasi si modele care genereaza intre 25 – 30dB, iar cele mai silentioase sunt optiunile concepute special pentru camera copilului, care ating adesea si valori mai mici de 20 de dB, prea joase pentru a deranja somnul celor mici.

 

Exista dezumidificator natural?

Raspunsul la aceasta intrebare este: categoric da. Exista si solutii naturale la care poti apela pentru a regla nivelul de umiditate din incapere, dar care nu sunt la fel de eficiente in cazuri grave si care nu permit un control atat de precis al rezultatelor obtinute, asa cum face un dezumidificator electric. Dintre acestea poti alege varianta plantelor care absorb umezeala din aer (Tiilandsia, iedera, feriga de boston, palmierul bambus, Spathiphyllum, Chamaedorea), care ajuta in plus si la purificarea aerului si creeaza un aspect placut. O alta optiune este sarea gema, folosita cel mai adesea sub forma de lampi, care contribuie si la ionizarea aerului si pot fi achizitionate usor de pe Internet. Mai poti folosi sare mare amplasata intr-o galeata, pe fundul caruia s-a facut un orificiu pentru scurgerea apei, sistem pe care il poti construi singur.

 

 

Este bun un dezumidificator second hand?

Optarea pentru un dezumidificator second hand depinde de bugetul pe care il la dispozitie si gradul de uzura al produsului, pentru ca de multe ori poti ajunge in final sa platesti mai mult, daca iei in considerare reparatiile si inlocuirea unor componente. Trebuie sa tii cont de asemenea de faptul ca un produs de acest tip iti va oferi de regula performante mai scazute fata de unul de nou, in functie de conditiile in care a fost folosit, si ca daca dai peste un model care nu se mai fabrica de ceva timp, vei intampina dificultati in gasirea de piese de schimb. In plus, nu beneficiezi de garantia care insoteste o varianta noua. Dar, cu toate acestea, daca il verifici cu atentie (sa aiba toate componentele, sa nu fie fisuri in rezervor, sa functioneze etc.) si mai si cunosti persoana de la care il iei, exista posibilitatea sa faci o afacere buna.

 

 

 

Dezumidificator – mod de utilizare

 

Prezenta unui dezumidificator in locuinta poate schimba semnificativ in bine calitatea aerului, atat in punctul de vedere al concentratiei de apa, cat si al continutului de impuritati, praf si alergeni din incaperi, daca vorbim despre o versiune cu filtru. Pentru a obtine cele mai bune rezultate, cu consum redus de curent si pentru o perioada cat mai lunga de timp, iti prezentam cateva reguli de utilizare de care este important sa tii cont.

 

 

Siguranta

Desi s-ar putea sa-ti para logice si banale, este totusi bine sa retii cateva indicatii privind amplasarea si folosirea sigura. Astfel, este important sa asezi intotdeauna aparatul in pozitie verticala si pe un suport stabil si sa te asiguri ca admisia si evacuarea aerului sunt libere si curate. Nu introduce obiecte in dispozitiv, indiferent ce motivatie ai avea si nu il transporta sau acoperi atunci cand este in functiune (nici macar cu rufe pe care vrei sa le usuci).

Aceste aparate nu se folosesc in aer liber si nu se amplaseaza pe suprafete umede sau acoperite cu apa. Iti atragem atentia ca cele mai multe versiuni pentru uz casnic nu sunt destul  de puternice pentru a elimina eficient umiditatea dintr-o incapere inundata.

 

Amplasare

In manualul de utilizare al aparatului vei gasi cu siguranta specificatii cu privire la distantele minime pe care trebuie sa le lasi intre acesta si pereti sau mobilier. Ca regula generala, incearca sa asezi dezumidificatorul cat mai in centrul camerei si la distanta considerabila fata de surse de caldura (calorifer, soba, radiator etc.).

 

Transport

Atunci cand vrei sa il muti dintr-o incapere in alta, trebuie mai intai sa opresti aparatul si sa il deconectezi de la reteaua electrica, strangand cu grija stecherul si cablul (nu folosi cablulde alimentare pentru a trage dispozitivul dupa tine). Atentie! Nu atinge niciodata stecherul cu mainile ude sau umede.

Inainte de a muta aparatul intr-un alt loc, goleste vasul de colectare pentru a evita varsarea lichidului. O data amplasat, se recomanda un timp de asteptare de pana la 1h inainte de pornire.

 

Utilizare

Pentru ca aparatul sa lucreze eficient este important sa fie folosit in spatii care corespund, din punct de vedere termic, cu intervalul optim de temperatura indicat in specificatiile tehnice. De asemenea, usile si ferestrele trebuie sa fie inchise.

 

Depozitare

In perioadele in care nu ai nevoie sa il folosesti, trebuie sa il depozitezi intr-un spatiu interior, uscat, curat, in pozitie verticala, de preferat intr-o zona ferita de lumina directa a soarelui si praf, acoperit cu o invelitoare din plastic.

 

 

Intretinere

Rezervorul de condens se goleste ori de cate ori este nevoie, orificiile de aspirare si evacuare se verifica inainte de fiecare utilizare (praf, murdarie, obiecte straine) si se curata daca este cazul. Filtrul de aer se evalueaza macar o data la doua saptamani si se curata/schimba cel putin o data la 6 luni. Daca nu il folosesti in mod curent, este bine sa faci o proba de functionare cel putin o data pe an.

Carcasa exterioara se curata ori de cate ori se murdareste, cu ajutorul unei lavete moi, fara scame, umezita in apa curata. Evita folosirea de substante abrazive, solventi, spray-uri, detergenti cu alcool.

 

 

 

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (4 voturi, media: 5.00 din 5)
Loading...