8 idei despre cum sa reconditionezi semineul decorativ

Am modificat articolul ultima data pe: 03.12.24

 

Daca ai cumparat sau inchiriat o casa veche si te numeri printre putinii norocosi care se bucura de prezenta unui semineu autentic in locuinta, probabil te intrebi cum il poti face sa arate din nou bine.

Reconditionarea completa a unui astfel de sistem de incalzire costa destul de mult si inseamna timp si mizerie, dar, exista cateva modalitati prin care il poti transforma intr-un element important si placut al designului interior, fara eforturi prea mari.

 

Verifica instalatia

In cazul in care vrei sa il folosesti si pentru a aprinde focul, nu doar pentru efectul vizual, iti recomandam sa apelezi la serviciile unui specialist care sa verifice cosul de fum si integritatea focarului, astfel incat sa nu te trezesti ca umpli de fum intreaga casa si ca iti expui familia pericolului de intoxicare.

Serviciile sunt contra cost dar merita, mai ales daca incalzirea centrala lasa de dorit si semineul iti poate aduce mai multa caldura pe timpul iernii.

 

 

Imbraca-l in autocolant

Trecand la aspectul vizual al semineului, iti propunem o varianta de reconditionare cu autocolant. Cele mai multe seminee vechi sunt acoperite cu caramida, piatra, gresie sau mozaic, ceea ce face restaurarea destul de costisitoare si, in plus, este destul de greu sa gasesti piese care sa imite gradul de uzura al celor originale.

Daca curatarea simpla a prafului nu aduce cadrul la o imagine rezonabila, iti propunem asadar sa folosesti un autocolant care imita fie finisajul autentic al peretilor sai exteriori, fie un alt timp de material care se potriveste mai bine cu modul in care ai de gand sa amenajezi interiorul incaperii.

Nu uita ca trebuie sa cauti printre versiunile de autocolant sau chiar tapet, care ofera rezistenta termica buna, pentru a nu se scoroji sub actiunea caldurii.

 

Foloseste lacul transparent sau colorat

Daca principala problema a placilor de caramida sau piatra este decolorarea si un aspect invechit si prafuit, poti rezolva acest lucru cu ajutorului lacului transparent, incolor sau cu adaos de pigment care poate duce nuanta materialului catre culoarea dorita.

Iti atragem insa atentia ca aceasta solutie de vopsire nu uniformizeaza nuanta elementelor, pastrand aproape aceeasi distributie de tonuri pe suprafata semineului. Ceea ce realizeaza este insa o intensificare a culorii naturale si crearea unui luciu placut care scoate la iveala detaliile arhitecturale si personalitatea semineului.

Nu uita sa cureti foarte bina suprafata caramizilor sau bucatilor de piatra inainte de lacuire, apeland la o perie si o carpa umeda, si sa repari eventualele zone in care chitul dintre piese s-a desprins.

 

Acopera totul cu vopsea

Pentru cei care doresc o schimbare totala de culoare, o interventie mai potrivita este aplicarea de vopsea. Este la moda in ultimul timp folosirea vopselei albe pentru a acoperi incadramentul semineului (aici o lista comparativa).

Aceasta alegere are un efect vizual deosebit, reducand mult din impactul vizual al acestui obiect ornamental care poate fi astfel incadrat in aproape orice tip de design, preluand din stilul mobilierului. Este important sa pregatesti cu grija suprafata de vopsire si sa aplici suficiente straturi pentru a crea un aspect uniform.

Iti place culoarea si textura caramizii, dar ai nevoie sa uniformizezi putin nuantele, pastrand insa o urma a tonului cald original? Poti opta pentru o vopsea alba ceva mai subtire cu care sa aplici un singur strat care are rolul de a deschide usor, din punct de vedere cromatic, peretii semineului, pastrand insa intact aspectul de caramida sau piatra naturala.

 

 

Incadreaza-l intre doua biblioteci

Chiar si cel mai bun semineu isi poate pierde din farmec, daca este lasat singur pe un perete liber, mai ales cand vorbim despre un model care a rezistat actiunii timpului.

Instaleaza doua biblioteci inalte, de o parte si de alta a focarului, avand grija sa pastrezi o distanta sigura fata de caldura degajata. Culoarea rafturilor si tonurile diverse ale cartilor vor distrage atentia de la detaliile semineului, completand in acelasi timp imaginea unei incaperi clasice, dedicate timpului liber.

 

Monteaza o polita deasupra

Unele seminee sunt integrate complet in perete si nu beneficiaza de un incadrament cu polita, ceea ce nu inseamna ca nu poti monta una.

Alege o versiune din lemn rezistent, intr-o nuanta care sa creeze contrast cu cea a semineului, atragand astfel atentia de la aspectul acestuia. Foloseste raftul pentru a adauga culoare si dimensiune spatiului, amplasand pe acesta plante de interior sau flori in vaza, fotografii, obiecte decorative sau lumanari.

 

Instaleaza un tablou sau o oglinda

O pictura de mari dimensiuni amplasata direct deasupra semineului, inalta pana aproape de tavan, va transforma intreg peretele in punctul focal al incaperii, echilibrand caracteristicile vizuale.

Pentru ca un astfel de element nu are rolul de a ascunde sau a devia privirea de la semineu, ci de a-l atrage in centrul atentiei, este insa important sa alegi o compozitie si o rama care sa evidentieze punctele forte ale designului si care sa-i transforme micile defecte in atuuri.

De exemplu, un semineu ale carui caramizi sunt crapate in unele locuri sau au colturi lipsa, se va echilibra bine cu un tablou clasic, cu rama antichizata, care va contribui la realizarea unei combinatii vintage. Daca alegi sa vopsesti semineul in alb, te poti orienta spre o compozitie mai moderna, cu rama subtire cu finisaj alb, negru sau argintiu.

Aceleasi recomandari sunt valabile si pentru oglinda. Un format rotund sau oval, cu rama bogat ornamentata este indicata pentru semineele a caror vechime nu poate fi ascunsa, in timp ce versiunile rectangulare, triunghiulare sau in alte forme moderne, se asociaza bine cu variantele a caror renovare resuseste sa tranforme designul in linii contemporane.

 

 

Completeaza-l cu o usa noua

Este posibil ca semineul tau sa fie suficient de vechi pentru a nu mai avea usa la focar sau sa fie inchis de un model afectat de rugina si coroziune. Poti schimba aspectul general foarte usor, cumparand o usa noua, pe care sa o asociezi ca ton cromatic cu alte elemente amplasate in apropierea semineului, cu rol decorativ (polita, rame fotografii, biblioteca, tablouri etc.).

In acest mod si folosind un nivel potrivit de contrast, poti transforma exteriorul invechit al semineului in stratul de fundal al amenajarii aducand restul detaliilor in centrul atentie, ca elemente de interes principal.

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu